Igor Dodon, prin guvernul său interpus și ministrul Popovici, își continuă ofensiva asupra identității noastre culturale lingvistice și istorice, lovind într-o manieră lașă în institutele de cercetare umanistă. Este declarația Mișcării Politice „Unirea”, care își anunță solidaritatea cu cercetătorii din R. Moldova.
„Prin metoda deja consacrată, Ministerul Educației Culturii și Cercetării a organizat în condiții obscure concursul proiectelor științifice instituționale, a evaluat cu aceeași lipsă de transparență proiectele depuse, folosindu-se ulterior de aceste rezultate pentru a argumenta reducerea aproape la zero a finanțării pentru institutele de cercetare”, se arată pe pagina de Facebook a Mișcării Politice „Unirea”.
Membrii Mișcării consideră că acest atac a fost orientat deliberat asupra Institutului de Istorie și a savanților care au avut îndrăzneala să promoveze adevărul științific în răspăr cu ideologia și propaganda PSRM și care sunt impuși să șomeze, dacă nu vor renunța la principiile lor.
„Mișcarea Politică UNIREA își anunță solidaritatea cu cercetătorii din Republica Moldova, pe care guvernarea actuală vrea să-i lipsească nu doar de dreptul la opinie, ci și de dreptul constituțional la muncă și condamnă cu vehemență atentatul la patrimoniul istoric și la identitatea noastră națională!”, mai scrie în postare.
Amintim că zeci de cercetători ai Institutului de Istorie, ai Institutului de Filologie și ai Institutului Patrimoniul Cultural ale Academiei de Științe a Moldovei au protestat, joi, în fața Guvernului de la Chișinău, împotriva deciziilor luate de Ministerul Educației Culturii și Cercetării în urma cărora un număr important s-au pomenit fără lucru sau cu salariul neplătit de câteva luni. Acestora le-au fost respinse proiectele de cercetare finanțate prin intermediul Programului de Stat (2020–2023).