Klaus Iohannis a avut astăzi, 2 aprilie, o convorbire telefonică cu Preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, discutând despre criza epidemiologică generată de noul coronavirus. Astfel, în semn de solidaritate cu Italia și cu poporul italian, Palatul Cotroceni a fost iluminat, în această seară, în culorile drapelului italian, scrie Digi24.
Începând cu ora 20,00, Palatul Cotroceni a fost iluminat în culorile drapelului italian, în semn de solidaritate cu Italia și poporul acesteia.
„Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de solidaritate poporului italian, atât de puternic afectat de pandemie, condoleanţe pentru pierderile de vieţi omeneşti, precum şi urări de însănătoşire grabnică celor afectaţi de acest virus. Preşedintele României a subliniat că ţara noastră este alături de autorităţile italiene în eforturile pe care le fac în această perioadă şi de întregul popor italian, greu încercat”, se arată într-un comunicat de presă.
Șeful statului a accentuat că „relaţia bilaterală dintre cele două state este excelentă, bazată pe un Parteneriat Strategic în vigoare de peste două decenii, şi că Italia, de-a lungul anilor, a adoptat cea mai mare comunitate românească din afara graniţelor ţării, care îndură astăzi, alături de italieni, efectele acestei crize grave”.
Preşedintele României a prezentat omologului său măsurile adoptate de autorităţile de la București pentru identificarea şi tratarea persoanelor bolnave de COVID-19, precum şi pentru prevenirea transmiterii noului coronavirus.
Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat că numeroşi cetăţeni români lucrează în sistemul sanitar din zonele cele mai expuse din Italia, contribuind la efortul comun de a alina suferinţele celor afectaţi.
Acesta a afirmat că pandemia COVID-19 reprezintă o „provocare la adresa întregii Uniuni Europene şi că, în aceste momente dificile, solidaritatea şi responsabilitatea statelor membre reprezintă cheia depăşirii ei”.
„Preşedintele României a exprimat încrederea că doar printr-un răspuns coordonat comun al statelor membre şi al instituţiilor europene se va reuşi protejarea sănătăţii cetăţenilor, asigurarea unui climat de securitate şi stabilitate, precum şi generarea forţei economice de care ţările Uniunii au nevoie pentru a depăşi acest moment foarte dificil”, se mai arată în document.