Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu referitoare la R. Moldova făcute la Şcoala de Vară de la Sulina (19 august) au generat multe reacţii la Chişinău.
Încercăm să descifrăm semnificaţia acestor declaraţii cu ajutorul profesorului Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI), prezent şi el la Sulina.
– Domnule Dungaciu, cum să ne explicăm acest schimb de replici dintre Chişinău şi Bucureşti legat de manualele de Istoria Românilor şi şansele de integrare europeană a R. Moldova? A fost preşedintele dezinformat în ceea ce priveşte manualele de istorie?
– Mă tem că nu, din moment ce această chestiune era pe agenda Cotroceniului încă din timpul mandatului preşedintelui Ghimpu, când această problemă a manualelor a fost discutată. S-a ridicat problema înlocuirii manualelor comuniste „integrate”. Soluţia care s-a convenit a fost un sprijin din partea României pentru retipărirea vechilor manuale, cele de Istoria Românilor, pe care comuniştii au încercat să le scoată din uz. Chişinăul a acceptat, pe atunci Ministru al Educaţiei era actualul consilier al primului ministru, dl. Bujor, şi cele 450.000 de manuale au venit anul acesta, precum s-a anunţat oficial. După ce au venit, apare declaraţia noului Ministru al Educaţiei.
– O declaraţie ambiguă şi în care se spune că nu se schimbă cu nimic lucrurile…
– Tocmai aici e şi problema… Că nu le schimbă! Chestiunea este următoarea. La 1 septembrie 2006 comuniştii au introdus manualele de „Istoria integrată” pe care au manipulat-o pe dimensiune sovietică şi au transformat Istoria Românilor în manuale alternative. După venirea AIE la putere, prin 2009 a fost acel demers prin care se solicita Bucureştiului manuale noi, iar când Chişinăul le are la dispoziţie spune ceva de genul: lucrurile rămân cum au fost, Istoria Românilor rămâne tot facultativă, adică un fel de manual alternativ – practic cam ce era şi pe vremea comuniştilor! -, iar noile manuale trimise de Bucureşti nu le vor înlocui pe cele vechi. Acesta este în realitate semnalul! Chişinăul spune acum, explicit, că în materie curriculară nu schimbă radical versiunea comuniştilor, că nu va oficializa manualele de Istoria Românilor. Unele manuale comuniste vor fi înlocuite, dar nu de Istoria Românilor, iar altele rămân în uz. Vorba lui Caragiale, ajustează pe ici, pe colo, în punctele esenţiale… Eu cred că la acest aspect se referea amărăciunea preşedintelui Băsescu, care cunoaşte foarte bine dosarul manualelor.
– De ce a venit declaraţia ministrului acum?
– Foarte bună întrebarea! Dacă aş fi maliţios, aş spune că, din moment ce s-a rezolvat problema reformei în Justiţie, la Ministerul de Interne, în economie etc. s-a trecut şi la educaţie pentru a ajusta sistemul la normele europene… Dar nu vreau să fiu maliţios, pentru că problema este mai complicată. Cred că există mai multe raţiuni. Prima era că ministrul avea pe masă manualele de la Bucureşti. Repet, sunt 450.000 de manuale, tipărite pe banii României, pe timp de criză, la solicitarea Chişinăului! Ministrul trebuia să dea o explicaţie şi a dat-o. Aparent ambiguu, dar în realitate foarte clară… Dar nu cred că e numai asta la mijloc. În R. Moldova, orice discuţie legată de România este politică. Chiar geopolitică, aşa că probabil tot acolo se află explicaţia completă.
– Este un semnal politic?
– Un semnal politic care are două direcţii. Într-un scenariu al alegerilor anticipate, parlamentare sau prezidenţiale directe, probabil că evaluarea domnului Filat este că electoratul său, sau al PLDM, este unul care vrea o emancipare treptată faţă de România şi că semnalul cu manualele ar fi unul util pentru a mobiliza acel electorat. Dar mai există şi un al doilea scenariu la Chişinău, cel al unei posibile înţelegeri cu comuniştii. Din acest punct de vedere, semnalul cu manualele este extrem de puternic. Ceea ce până acum era tacit, adică menţinerea practic a aceluiaşi statut alternativ pentru manualul de Istoria Românilor, acum, prin declaraţia ministrului, devine explicit! Adică statutul de manual alternativ, facultativ al Istoriei Românilor se oficializează. Aşa că, din acest punct de vedere, semnalul este puternic. Dă asigurări că domnul Filat este dispus să pună surdină pe o chestiune care deranjează cel mai mult PCRM, respectiv, relaţia cu România. De aceea, declaraţia trebuie pusă pe ecranul mai mare al evoluţiilor din ultima vreme, în care semnale de acest gen trimise comuniştilor au mai fost… Momentul trebuie discutat şi din alt punct de vedere. Aparent e cel puţin nefiresc să soliciţi Bucureştiului steagul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, adică să ceri împrumut un simbol comun pentru a marca cei 20 de ani, dar în acelaşi timp să lansezi semnalul cu Istoria Românilor. Steagul – da, Istoria Românilor – nu! Cui foloseşte asta? Este greu de înţeles această instrumentalizare a României la Chişinău. Problema e că semnalul cu manualele poate sugera că şi steagul lui Ştefan cel Mare devine semnal „patriotic” către comunişti şi vâscul sub care cele două partide se vor îmbrăţişa…
– A fost o idee bună împrumutarea steagului din partea României în aceste condiţii?
– Nu comentez. Dar am senzaţia că cei care au sprijinit asta au acum nişte regrete…
– Domnule Dungaciu, care este situaţia cu integrarea europeană? Preşedintele Băsescu a trimis nişte semnale destul de critice.
– A spus ce ştie toată lumea. Că nu poţi să pretinzi permanent cecuri în alb de la Bruxelles şi să nu faci mare lucru. De fapt, un mesaj asemănător a trimis cu ceva vreme în urmă inclusiv reprezentantul UE în RM, când a spus că „luna de miere s-a terminat”. Problema nu este că Bucureştiul nu va sprijini RM. A făcut-o inclusiv când la Chişinău guvernau comuniştii. Problema este că preşedintele Băsescu ştie mai bine decât orice lider de la Chişinău care sunt discuţiile reale despre RM în zonele în care, repet, liderii de la Chişinău nu au acces. Şi semnalul trebuie înţeles ca atare. Actualele tensiuni din Europa riscă să modifice atmosfera politică a Europei şi nu în favoarea Chişinăului. De aceea vorbele trebuie să devină fapte cât mai grabnic.
– Există vreo concluzie la schimbul de replici la care am asistat?
– Cred că două. În primul rând, România rămâne, în orice condiţii, susţinătorul cel mai important şi dezinteresat al R. Moldova. De aceea nu cred că a ignora România identitar şi a o neglija politic este o idee bună pentru proiectul de integrare europeană al Chişinăului. Şi în al doilea rând, cred că ar fi nu doar dezamăgitor, dar chiar inadmisibil, ca la 20 de independenţă faţă de URSS, să fie adus la putere un partid care se revendică tot din timpurile sovietice şi al cărui lider crede că „România este ultimul imperiu al Europei”.
Autor: Ion Surdu
Sursa: Timpul
