Ministerul Economiei al Republicii Moldova a definitivat proiectul priorităţii „Energie: furnizată sigur, utilizată eficient” din Strategia Naţională de Dezvoltare „Moldova 2020”.
În cadrul ultimei şedinţe grupul de lucru a discutat cele trei părţi ale proiectului: Analiza situaţiei în sectorul energetic, Viziunea strategică şi Obiectivele specifice, relatează serviciul de presă al Ministerului Economiei.
Prima parte a proiectului descrie situaţia din sectorul energetic al ţării ca ramură de bază a economiei naţionale şi rolul acesteia în îndeplinirea cu succes a programelor de dezvoltare a economiei, precum şi în menţinerea stabilităţii sociale. Astfel, analiza situaţiei din sectorul energetic a arătat că, complexul energetic are ca obiectiv principal asigurarea cu energie calitativă, la preţuri rezonabile, a tuturor consumatorilor din ţară şi realizarea conceptului de dezvoltare durabilă a economiei naţionale. Obiectivul în cauză poate fi atins în baza principiului de competitivitate şi a unei pieţe energetice liberalizate.
De asemenea, în prima parte a proiectului priorităţii „Energie: furnizată sigur, utilizată eficient”au fost identificate principalele probleme şi dificultăţi cu care se confruntă sectorul energetic din Republica Moldova: dependenţa tot mai mare de importurile resurselor energetice (94% din necesarul de energie al ţării este importat), nivelul scăzut al eficienţei energetice, nivelul redus de utilizare a surselor regenerabile de energie, insuficienţa capacităţilor de generare a energiei electrice adecvate, cota ridicată a pierderilor în sectorul electroenergetic şi cel termic, datorii mari acumulate de sectorul termoenergetic faţă de furnizorul de gaze naturale, insuficienţa interconexiunilor fizice cu ţările vecine în sectoarele de gaze şi energie electrică, structura neeficientă de consum a resurselor energetice, starea proastă şi uzura avansată a infrastructurii complexului energetic.
Totodată, analiza a arătat care vor fi tendinţele în sectorul energetic din Republica Moldova, în cazul neintervenţiei Guvernului: scăderea în continuare a eficienţei energetice şi, respectiv, mărirea tarifelor la resurse energetice; creşterea dependenţei de importul resurselor energetice şi, respectiv, reducerea securităţii energetice a ţării; falimentul unor întreprinderi din sector.
În a doua parte a proiectului priorităţii a fost definitivată viziunea strategică de dezvoltare a sectorului energetic din RM până în anul 2020: „Crearea unui complex energetic competitiv şi eficient, care va asigura toţi consumatorii cu resurse energetice calitative, în mod accesibil şi fiabil”. Această viziune va putea fi atinsă prin asigurarea securităţii energetice a statului şi sporirea eficienţei energetice.
De asemenea, în viziunea strategică s-a constat că dezvoltarea sectorului energetic va contribui la: realizarea conceptului de dezvoltare durabilă a economiei naţionale; implementarea noii paradigme economice bazate pe „investiţii-exporturi” în baza politicii de dezvoltare industrială a ţării; reducerea nivelului sărăciei în urma ridicării accesibilităţii pentru populaţie a resurselor energetice; reducerea dependenţei de importurile resurselor energetice şi consolidarea securităţii energetice.
Proiectul priorităţii „Energie: furnizată sigur, utilizată eficient” finalizează cu obiectivele specifice pe care urmează să le atingă Republica Moldova până în 2020 în sectorul energetic. Obiectivele specifice au fost împărţite în două categorii: cele care ţin de securitatea energetică a ţării şi cele care vorbesc despre eficienţa energetică.
Pentru a spori securitatea energetică a ţării au fost incluse următoarele obiective specifice: realizarea interconexiunilor energetice către anul 2020 (cel puţin de: linii electrice 115 km, conducte de gaze naturale 40 km), promovarea şi stimularea utilizării surselor regenerabile de energie, astfel încât către anul 2015 ponderea energiei produse din surse regenerabile să atingă 10%, iar în 2020 – 20% din consumul total brut intern, asigurarea ponderii biocarburanţi minimum 4% în 2015 din totalul carburanţilor utilizaţi şi minimum 10% în 2020, majorarea capacităţilor interne de producere a energiei electrice până la 800 MW până în anul 2020, asigurarea ponderii producţiei anuale de energie electrică din sursele regenerabile de 20% din consumul intern brut către anul 2020.
Obiectivele specifice pentru a mări eficienţa energetică sunt următoarele: reducerea intensităţii energetice, reducerea pierderilor de energie electrică în reţele de transport şi distribuţie până la 13% către 2015 şi 11% către 2020, reducerea pierderilor de gaze naturale în reţele de transport şi distribuţie până la 13% către 2015 şi 11% către 2020, reducerea pierderilor de energie termică în reţele de transport şi distribuţie până la 13% către 2015 şi 11% către 2020, reducerea consumului (specific) de energie în clădiri către anul 2020, reducerea către anul 2020, cu cel puţin 25%, a emisiilor de gaze cu efect de seră, comparativ cu anul de bază 2009, micşorarea ponderii gazelor naturale în mixul energetic naţional de la 50% la 40% până în anul 2020.
Proiectul priorităţii „Energie: furnizată sigur, utilizată eficient” urmează a fi transmis Cancelariei de Stat pentru a fi compilată în noua Strategie Naţională de Dezvoltare (SND) „Moldova 2020”, document de politici care va fi supus dezbaterilor publice în toamna acestui an. Ministerul Economiei este instituţia leader în elaborarea a trei din cele 7 priorităţi ale SND, şi anume „Finanţe: accesibile şi ieftine”; „Energie: furnizată sigur, utilizată eficient”; „Business cu reguli clare de joc”