Angel Agache a părăsit fracțiunea PDM și a aderat la grupul parlamentar Pro Moldova. Astfel, Partidul Democrat a rămas cu 14 deputaţi în Parlamentul de la Chișinău, iar majoritatea PSRM-PDM cu 51 de mandate.
„Îi urăm bun venit colegului nostru, deputatul Angel Agache, în echipa PRO MOLDOVA, pentru a pune umărul la fapte și lucruri bune pentru oameni și pentru țară”, se arată într-un mesaj al grupului parlamentar.
Totodată, aceeași sursa a mai precizat că echipa Pro Moldova se mărește cu oameni care conștientizează cât de greșită este calea pe care este dusă Republica Moldova împotriva voinței sale, conștientizează dezastrul provocat de Igor Dodon, care controlează majoritatea parlamentară socialist-democrată, guvernul și instituțiile de securitate ale statului și nu doar.
„A țesut o pânză deasă ce întunecă viața cetățenilor și izolează țara de restul lumii, transformând-o în propria moșie. În loc să rupă firul, Partidul Democrat ajută la țesutul ei, în schimbul confortului personal și al intereselor unui grup restrâns, cu „verticalitate” și „democrați veritabili”, din vârful formațiunii. PRO MOLDOVA este alături de cetățeni și vom face tot ce depinde de noi pentru a-l împiedica pe Dodon să transforme definitiv țara în Dodova”, a mai menționat grupul parlamentar Pro Moldova.
La rândul său, Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al PDM, a declarat pentru presa de la Chișinău că Agache este experimentat în astfel de operaţiuni. „În 2007 a trecut la PLDM, apoi s-a lăsat convins şi a trecut la PDM, iar acum, după trei zile de negocieri cu Vladimir Cebotari, din spusele colegilor, a reuşit să-şi adjudece cel mai valoros onorariu dintre transfugi. Asa că a plecat datorită „argumentelor” solide şi nu celor afișate„, a subliniat Diacov
Amintim că un grup de deputați PDM, format din Andrian Candu, Sergiu Sîrbu, Grigore Repeșciuc, Vladimir Cebotari, Eleonora Graur și Corneliu Padnevici, a părăsit Partidul Democrat și a format un nou grup parlamentar, numit Pro Moldova.
Ulterior, Gheorghe Brașovschi, Ruxanda Glavan, Oleg Sîrbu, Elena Bacalu, Vasile Bîtca, Ghenadie Verdeș și respectiv Angel Agache au renunțat la Partidul Democrat și s-au alăturat grupului nou format.