Comisia de Control a Fișierelor a Secretariatului General al OIPC Interpol a refuzat includerea fostului lider PDM, Vladimir Plahotniuc, în lista persoanelor anunțate în căutare internațională și a decis radierea datelor acestuia din bazele de date ale Organizației. Anunțul a fost făcut de Procuratura Generală a Republicii Moldova.
Potrivit sursei, decizia a fost luată în cadrul ultimei sesiuni a Comisiei, care a avut loc în perioada 29 iunie – 3 iulie 2020, în orașul Lion, Franța, care a stabilit că „… menținerea datelor privind Solicitantul, nu este compatibilă cu obligaţiunea Interpol de a asigura cooperarea eficientă între autorităţile poliţieneşti în „spiritul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului” (articolul 2 al Constituţiei /V Interpol).”
Totodată, Procuratura Generală de la Chișinău a specificat că se va adresa Direcției Cooperare Polițienească Internațională din cadrul IGP cu solicitarea de a explica motivele care au stat la baza emiterii acestei decizii.
În funcție de răspunsul care va urma, Procuratura va decide asupra modalității de reacționare în consecință.
Între timp, Procuratura continuă să administreze probe și va interveni cu argumente suplimentare în fiecare caz de refuz din partea partenerilor pentru a-i convinge că anume învinuitul este unul dintre beneficiarii furtului miliardului.
Activitatea organizației criminale, conduse de Vladimir Plahotniuc și „frauda bancară”, ca una din părțile ei componente, sunt printre cele mai complexe cauze pe care le-a anchetat vreodată Procuratura și printre cele mai relevante din punct de vedere financiar pentru întreaga societate.
Acum o lună, Procuratura Generală a expediat autorităților competente ale Statelor Unite ale Americii setul de acte cu solicitarea de extrădare a fostului lider PD pentru a fi tras la răspundere penală în Republica Moldova.
Concomitent, Procuratura Anticorupție și PCCOCS au expediat colegilor americani două cereri de comisie rogatorie în vederea administrării probelor necesare pentru confirmarea acuzațiilor aduse lui Vladimir Plahotniuc, identificării și indisponibilizării bunurilor rezultate din infracțiuni, precum și recuperarea prejudiciului cauzat prin fraudarea sistemului bancar.
Amintim că Vladimir Plahotniuc a fost anunțat în căutare, în contumacie, după ce procurorii i-au înaintat învinuirea pentru trei capete de acuzare: „crearea și conducerea unei organizații criminale”, „escrocherie” și „spălare de bani”, ambele săvârșite în proporții deosebit de mari.