Unul dintre finaliștii cunoscutului concurs de talente „X Factor”, Cristian Moldovan, a cântat pe toată dura postului Adormirii Maicii Domnului la strana mănăstirii clujene Nicula.
Cristian Moldovan are 18 ani. Este nepot de preot, studiază teologia în Capitală și face parte din grupul psaltic „Tronos”. În orașul natal Bistrița, a fondat Grupul psaltic „Savaot”, cu care cântă periodic la parohia ortodoxă „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”.
Împreună cu membrii „Savaot”, Cristian a oferit răspunsurile la strană la Mănăstirea Nicula, pe toată durata postului Adormirii Maicii Domnului, dar și la slujbele arhierești oficiate acolo cu ocazia hramului.
„Ne-am împlinit sufletește, pentru că ne-am rugat neîncetat zi de zi la strană”, a declarat tânărul psalt pentru Radio Renașterea.
Dragostea pentru Biserică și slujbe i-a insuflat-o bunicul său, care a fost preot la Mărișel, pe Valea Șieului, județul Bistrița-Năsăud.
„Încă de la 3-4 ani stăteam cu bunicul în altar și așa am învățat rânduiala de a merge la biserică și pe cea a cântărilor de la strană. Însă, după ce bunicul meu a încetat din viață, acum patru ani, din acel moment am început să iubesc muzica bizantină și să mă apuc de studiu, pentru că nu este simplu și necesită foarte mult studiu și pasiune”, a mai spus Cristian.
Pentru a-și pune în valoare talentul, în anul 2018, Cristian a ales să participe la concursul X Factor. A ajuns până în finală, ceea ce a fost pentru el „o experiență copleșitoare”. Și pe scena concursului și-a mărturisit dragostea față de Biserică.
„Am spus mereu că sunt ortodox, că sunt creștin, că merg la biserică, unde cânt muzică psaltică. Cu toate că unii au fost sceptici, în urma performanței mele m-au felicitat și au avut curiozitatea de a afla cum un tânăr la teologie poate ajunge atât de departe într-un concurs de acest gen”, a subliniat mândru tânărul.
„Să iubească muzica și să fie cât mai aproape de biserică!”, e îndemnul pe care Cristian Moldovan îl transmite celor de vârsta lui.