15 organizaţii din sudul Republicii Moldova dezvoltă proiecte menite să dezvolte calitatea vieţii datorită unor granturi oferite de Uniunea Europeană. Ajutorul este acordat pentru dezvoltare economică şi socială a satelor, dar şi pentru implicarea localnicilor. Beneficiarii proiectului sunt comunităţile locale din Cahul, Cantemir, Cimişlia, Taraclia, Leova și Căuşeni.
Cele 15 organizaţii ale societăţii civile care au primit fonduri de la Uniunea Europeană au proiecte ce pot fi puse în practică. Cetăţenii vor participa activ şi vor lua decizii privind dezvoltarea economică, socială şi de mediu, în comunităţile locale. Suma totală a granturilor acordate este de aproape 513.000 de euro, cu o contribuţie locală de peste 107.000 de euro.
„Desigur că ceea ce se construieşte, vorbim de sistemul de canalizare în municipiul Cahul şi satele din apropiere, este o investiţie foarte mare şi este o durabilitate, dar consider că cea mai mare durabilitate este investiţia în oameni, vom avea generaţii de oameni care vor înţelege şi vor disimina din cunoştinţele lor, experienţele lor şi copiilor”, a declarat directorul executiv al Asociației Obtești Azi din Cahul, Tatiana Seredenco, pentru TVR Moldova.
Administraţia locală susţine că cea mai bună investiţie este în cetăţeni.
„Implicarea cetăţenilor pentru un primar este de fapt încrederea şi deschiderea administraţiei publice locale faţă de cetăţeni şi invers. Deoarece implicarea cetăţenilor la toate etapele de implimentare a proiectelor este de fapt ceea ce noi numim credibilitate”, a subliniat primarul satului Colibași, Ion Dolganiuc.
„Vom organiza câteva campanii de informare, concursuri cu tineretul. După care partea cea mai grea este vorba despre dezvoltarea infrastructurii în oraşul Căuşeni prin care în cadrul proiectului vom procura 100 de containere de gunoi selectiv, pentru hârtie şi plastic. Primăria Căuşeni vine cu o contribuţie de procurarea unei autospeciale şi construcţia a cinci platforme noi”, a mai spus directorul Centrului Informațional Tighina, Tudor Cișlaru.
La evenimentul de înmânare a certificatelor de grant a fost prezent şi ambasadorul Uniunii Europene, excelenta sa Peter Michalko.
„Am simţit acest val mare de energie, de entuziasm care există între oameni în întreaga ţară, inclusiv zonele rurale care vor să schimbe realitatea spre bine şi vor să trăiască bine acolo unde trăiesc. Şi asta sunt mândru că putem să susţinem”, a declarat acesta.
Programul de granturi locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin al Uniunii Europene prin intermediul proiectului „Abilitarea cetăţenilor în Republica Moldova”, implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei.