S-a incheiat campania care s-a derulat în perioada 15 august – 15 septembrie 2011 şi care şi-a propus să sensibilizeze cititorii ziarului „Informaţia de Severin” să doneze o carte pentru copiii din Valea Timocului, şi pentru toţi români din dreaptă Dunării care vor sa-şi cunoacă propria limbă şi leteratura. Cu această ocazie va avea loc o manifestare, sâmbătă, 8 octobrie 2011.
Românii din dreaptă Dunării au fost mereu greu încercaţi de vicisitudinile unei istorii deloc prietenoase, de-a lungul căreia au fost supuşi unei campanii de deznaţionalizare şi de pierdere a identităţii culturale, naţionale şi religioase. Apelul ziarului „Informaţia de Severin” a avut un ecou deosebit. S-au adunat circa 5.000 de volume, care vor fid duse în Serbia, pentru a întregi o bibliotecă. Dintre volumele adunate, circa 2.000 vin de la Biblioteca Judeţeană „I. G. Bibicescu” prin grija doamnei director Raluca Graf.
Cu această ocazie va fi prilejuită o manifestare, un şir de întâlniri şi de vizite, la care sunt invitaţi reprezentanţii ai sectorului nonguvermântal, organizaţiilor politice, mass-media, şi ai biserici.
În cursul zilei de sâmbătă va avea loc o dezbatere despre situaţia comunităţii româneşti din Serbia, conferinţă de presă, precum şi un schimb de experienţă între „Informaţia de Severin” şi trustul RTS, pe de o parte şi presa de limba română din Serbia de Răsărit, pe de altă parte. Sa va efectua şi o vizită în redacţiile RTS şi Informaţia de Severin, dar şi o incursiune în lumea românească din Timoc, prin intermediul unei expoziţii de fotografii realizate în această zonă.
Sursa: Timoc press
Foto: Cuvântul Libertăţii