Pe 1 aprilie 1941, între 2000 și 4000 de români din nordul Bucovinei, locuitori ai satelor de pe valea Siretului, au încercat să se refugieze din Uniunea Sovietică în România, dar au fost secerați de grănicerii sovietici la Fântâna Albă. Tragicul episod din istoria națională este numit și „Katyn-ul românesc”.
În urmă cu 80 de ani, NKVD-ul lansase zvonuri conform cărora grănicerii sovietici i-ar fi lăsat pe mai mulți români să treacă granița în România. Un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului a format o coloană pașnică de mii de persoane care se îndreptau spre granița sovieto-română. Nord-bucovinenii purtau cu ei un steag alb cu însemne religioase, icoane, prapuri și cruci din cetină. Soldații sovietici, ascunși în pădure, au tras în ei în rafale, în poiana Varnița, la 3 km de granița română. Cei care au supraviețuit, au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu sabia.
După masacru, răniții au fost legați de cozile cailor și târâți până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropați, unii fiind în viață încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morți sau muribunzi. Două zile și două nopți s-a mișcat pământul în acele gropi, până toți și-au dat duhul. Câțiva, „mai norocoși”, au fost arestați de NKVD din Hliboca (Adâncata) și, după torturi înfiorătoare, au fost duși în cimitirul evreiesc din acel orășel și aruncați de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat și s-a stins var.
În locul în care a avut loc masacrul a fost ridicat un Memorial, iar an de an, români din Ucraina, dar și din Țară, se strâng în poiana Varnița, la Memorial, și comemorează victimele masacrului de la Fântâna Albă.
