Regizorul basarabean Igor Cobileanski este noul regizor al ultimului sezon al serialului „Vlad”, de pe Pro TV, notează Pagina de Media. Producţia nu mai este regizată de Jesus del Cerro, cel care s-a ocupat de primele sezoane.
Igor Cobileanski a realizat, printre altele, producţii precum „Umbre” sau „Hackerville”, seriale care au fost produse şi difuzate de HBO.
Născut în Republica Moldova, Cobileanski are un palmares care include seriale, producţii de scurtmetraj şi lungmetraj. Potrivit imbd.com, a regizat opt episoade din serialul „Umbre” (şase din primul sezon şi două în sezonul al doilea) şi a semnat regia pentru patru episoade ale seriei „Hackerville”.
A semnat filmul de lungmetraj „La limita de jos a cerului (2013)” – regia, dar şi scenariul (scris împreună cu Corneliu Porumboiu). Trei ani mai târziu, a regizat „Afacerea Est (Eastern Business)”.
Regizorul serialului „Vlad” a fost, până în acest sezon, Jesus del Cerro. Regizorul a lucrat înainte pentru producţii precum „Miami Bici”, „Ho, ho, ho” (1 şi 2), „Naşa”, „S-a furat mireasa”.
Tot Jesus del Cerro a regizat serialul Pro „Cu un pas înainte”, difuzat în 2007-2008.
Regizor de film şi televiziune, scenarist şi editor, membru al Uniunii Cineaştilor din Republica Moldova şi Maestru în Arte al Republicii Moldova, Igor Cobileanki este absolvent al Academiei de Teatru şi Film Bucureşti, dar şi absolvent al unor stagii de specializare organizate de instituţii internaţionale, printre care RFO din Paris, Franţa, sau EAWE din Milano, Italia.
Are până acum 74 de selecţii în diversele categorii ale celor mai importante festivaluri de film, scurtmetraj sau documentar ale lumii. Printre acestea, Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, unde a asigurat, în anul 2014, proiecţia programată pentru deschiderea Pavilionului român.
Pentru producţiile sale a primit 16 prestigoase premii, printre care Premiul „FIPRESCCI” – 23 Cottbus Int. Film Festival – Germania (pentru „La Limita de jos a Cerului”), „Prize 1 in Berlin, Prize 2 in Paris” – Bettings on Short Europe (pentru „Când se stinge Lumina”) sau „Public’s Simpathy Award” – la Festivalul Interna’ional de Film de la Trieste (pentru „Saşa, Grişa şi Ion”).