Pe 29 octombrie, se împlinesc 146 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, cea care a ajuns să iubească și să se identifice cu poporul român în vremuri de mare cumpănă istorică.
Marie Alexandra Victoria de Saxa Coburg și Gotha era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. La 17 ani s-a căsătorit cu Principele Moștenitor al României, Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen.
Au avut șase copii, dintre care cel mai mare a fost viitorul Rege Carol al II-lea. Mai târziu a scris că nu-și poate închipui lumea fără copii și că aceștia au fost „punctul central” al vieții ei.
Ferdinand și Maria au devenit rege și regină în 1914 și au fost încoronați ca suverani ai României Mari la Alba Iulie, în 15 octombrie 1922.
Regina Maria a fost principalul consilier al regelui. L-a sfătuit să se alăture Antantei în Primul Război Mondial, ceea ce avea să asigure mai târziu recuperarea provinciilor românești aflate sub stăpânire austro-ungară.
Încă din data de 15 august 1916, când România a declarat război Austro-Ungariei, Regina Maria a României s-a implicat în organizarea serviciului de Cruce Roșie, care se afla sub Înaltul Său Patronaj. Prima misiune asumată a fost organizarea și coordonarea serviciilor de ambulanță care să preia pe răniții de pe front.
În decembrie 1916, Bucureștiul a fost cucerit de nemți și guvernul s-a refugiat la Iași. Regina Maria a fost pe front alături de rege și soldați și a organizat spitalele militare, coordonând colaborarea cu Crucea Roșie. Purta uniforma maicilor de caritate și stătea adesea la căpătâiul soldaților răniți, veghea muribunzii și ajuta orfanii.
Când vizita bolnavii de tifos, doctorii încercau să o convingă să poarte mănuși de cauciuc, însă regina le-a spus: „Cum aș putea să le cer să sărute cauciuc din India?” Faptele ei i-au adus denumirea populară de „Mama răniților”.
„Toată viața am fost puternic înzestrată cu darul milei, ceea ce a fost la temelia tuturor faptelor mele”, a mărturisit regina mai târziu.
Mila și compasiunea specific feminine nu excludeau curajul. A mers în bătaia focului și a susținut ideea rezistenței Armatei române în „triunghiul morții”, petecul de pământ marcat de localitățile Mărăști, Mărășești și Oituz. A fost comandant onorific al Regimentului 4 Roșiori, care îi poartă numele, iar românii au numit-o și „Regina Soldat”.
Deși de origine străină, s-a atașat total de poporul român. Regina a scris după război:
„Pot să numesc acești doi ani chiar binecuvântați, căci m-au apropiat de tot de inima poporului meu, m-au învățat să nu mă dau în lături de la nicio strădanie, să nu mă tem de nimic, să înving orice slăbiciune și să fiu gata zi și noapte la orice eveniment”.
În 1919, a lucrat pentru recunoașterea României Mari de către Marile Puteri. A făcut un turneu diplomatic care a atras atenția întregii lumi. Cea mai frumoasă regină din Europa a negociat cu premierul francez Georges Clemenceau, la Paris, recunoașterea granițelor României Mari, care avea să unească toți românii și să fie de aproape trei ori mai mare decât înainte de război.
„Transilvania până la Tisa și tot Banatul”, i-a spus regina premierului francez. „Dar, Doamnă, cereți partea leului!” „De aceea, domnule prim-ministru, Leoaica se adresează vărului ei, Tigrul (porecla lui Clemenceau)…”
Regina Maria scria, picta și a fost prima femeie membră a Academiei Franceze de Arte Frumoase. A ținut un jurnal care însumează aproximativ 100 de caiete și a lăsat numeroase manuscrise. Era îndrăgostită de portul popular românesc, pe care îl purta foarte des, conștientă că astfel creează o adevărată modă internațională.
Regina a creat în România un stil specific Art Nouveau, îmbinând elemente celtice, bizantine și românești. De numele ei se leagă trei reședințe: Castelul Pelișor de la Sinaia, singurul palat Art Nouveau din România, Castelul Bran din județul Brașov și Castelul Balcic, astăzi pe teritoriul Bulgariei.
