Republica Moldova ar putea stoca rezervele de gaz în România. Declarații în acest sens au făcute de vicepremierul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la Chișinău, care a subliniat că guvernarea încearcă să caute plase de siguranță pentru a evita crizele similare celei din octombrie.
Oficialul a mai adăugat că a moștenit povara inactivității fostelor guvernări care au ignorat total sectorul energetic. Potrivit acestuia, în prezent este elaborată o strategie de securitate energetică, document menit să fortifice sectorul pe timp de criză și să asigure o diversificare a surselor.
„Eu am găsit acest sector total descoperit. Vom face tot posibilul ca să nu mai avem situaţii similare, vom consolida Energocom-ul, vom face rezerve de gaze naturale. Rezervele de stat trebuie să fie pe cel puţin două luni de iarnă, două luni sunt suficiente ca să găsim oferte bune pentru perioadele ulterioare, ca să nu cumpărăm chiar la preţul spot. Trebuie să ducem la bun sfârşit interconectarea energetică cu România”, a spus vicepremierul Andrei Spînu citat de presa de la Chișinău.
Ministrul a mai explicat că în lipsa unor spaţii se stocare a gazului, Republica Moldova este nevoită să cumpere spaţii de stocare de la vecini pentru a-şi face rezerve.
„Noi acum trebuie să facem rezerve de stat. Aşa cum avem rezerve de stat de păcură sau de grâu, e timpul să ne gândim cum facem aceste rezerve de stat de gaz. Ajungem în perioada de vară când avem un preţ bun la gaze, putem cumpăra gazul din Polonia, Ucraina, România. Putem să-l stocăm în Ucraina sau România, dar spaţiile de stocare nu se oferă gratis, este o relaţie comercială”, a spus Andrei Spînu.
Amintim că Republica Moldova s-a confruntat cu o criză acută în ceea ce privește sectorul energetic, după ce contractul cu Gazprom a expirat la finele lunii septembrie, acesta fiind prelungit pentru luna octombrie la prețul de 780 de dolari pentru mia de metri cubi, de aproape cinci ori mai mult decât media plătită anul trecut. Atunci, în ciuda prețului exagerat, concernul rus a redus cu o treime livrările, R. Moldova fiind nevoită să achiziționeze diferența de volum de pe piața spot, prin intermediul companiei Energocom.
Totuși, la 28 octombrie, Republica Moldova și Gazprom au reușit să ajungă la o înțelegere, iar contractul de livrare a gazelor naturale a fost prelungit pentru încă 5 ani.