Jurnalişti britanici se află în această perioadă în România și vizitează locurile sălbatice din Munţii Ţarcu, judeţul Caraş-Severin. Aceștia sunt conduși de către ghidul Georg Messerer şi au venit prin intermediul Much Better Adventures, în parteneriat cu European Safari Company, agenţia de turism a Rewilding Europe.
În vizita din Caraş-Severin, jurnaliştii au stat de vorbă cu localnicii şi cu reprezentanţii WWF România, care, împreună cu Rewilding Europe, dezvoltă în zonă un proiect de reintroducere a zimbrilor în sălbăticie.
„De la eliberarea iniţială a 17 zimbri la Măgura Zimbrilor (Dealul Bizonului), lângă Armeniş, în 2014, numărul a crescut la 100 (cu nou-născuţi şi nou-veniţi din alte părţi) – facilitând un ecoturism excelent. Proiectul face parte dintr-o poveste remarcabilă de succes în materie de conservare, susţinută de programul LIFE al Uniunii Europene. Acum există aproximativ 7.000 de zimbri pe continent, de la 2.500, acum 10 ani”, arată The Guardian.
În articol este evidenţiată frumuseţea şi sălbăticia locurilor din Banatul Montan. Jurnaliştii au gustat şi din bucatele tradiţionale, inclusiv din celebra mămăligă.
„Ajungem la timp în campingul nostru pentru prânz – balmoş, o masă tradiţională făcută cu brânză de la o fermă din apropiere, topită la ceaun cu ulei, apă şi făină de porumb – gătită de Bibi, un vânător local”, povestesc britanicii.
Un alt proiect inedit asupra căruia cei de la The Guardian şi-au îndreptat atenţia este MuMA, căsuţa prototip a campusului WeWilder care găzduieşte turişti într-un peisaj extraordinar, dintr-o livadă din Armeniş, Munţii Tarcu. Un joint-venture al diviziei de inovare WWF România Panda Labs, Flex România şi alţi colaboratori. Aici au stat de vorbă cu Oana Modoc, coordonatoare proiectului.
„Vizităm MuMa, căsuţa construită de WeWilder în izolare, nominalizată la un premiu de arhitectură EU Prize for Contemporany Architecture – Mies van der Rohe Award pentru că a ajutat o comunitate locală să facă paşi către relaţii durabile cu natura şi noi căi de prosperare din sălbăticia ei. Spaţiul cu o cameră de 15 metri pătraţi, pe picioare de lemn înălţate, cu o fereastră uriaşă, cu vedere la livada în care se află, este complet durabil”, mai arată jurnaliştii.
Aventura acestora nu s-a încheiat fără să se întâlnească cu Petru, un localnic care le-a dezvăluit tainele pădurii, cu ciobanii din zonă şi livezile cu prune din care s-au înfruptat.
Articolul integral îl puteţi citi pe în ediţia online The Guardian.