Republica Moldova trebuie să învețe că o relație avantajoasă și reciprocă vine la pachet și cu oferirea de avantaje de ambele părți. Declarația a fost făcută de Mădălin Necșuțu, jurnalist de investigație de la București, care a vorbit despre relația dintre România și Republica Moldova.
Potrivit sursei citate, atunci când vorbim de interconectarea cu România nu trebuie să vorbim doar din perspectiva ce poate face România pentru Republica Moldova, ci mai trebuie să vorbim și ce poate să facă Republica Moldova pentru această relație.
Astfel, fiind întrebat în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, ce ar trebui și ce ar putea să facă Republica Moldova pentru o relație mai bună cu România, expertul a venit cu mai multe explicații în acest sens. „Da, de exemplu, în cazul construcției liniei electrice de la Vulcănești-Chișinău, licitația a fost câștigată de o firmă indiană și la o simplă căutare pe Google o să descoperiți că acea firmă indiană a avut probleme inclusiv în India cu construcția unor astfel de obiective de infrastructură. Ei, la licitația aceea a participat și o firmă românească, care, evident, a fost scoasă din cursă pe un motiv oarecum banal, pentru că nu prezentase o garanție financiară la bancă și, de exemplu, guvernul, nu a venit nimeni din Guvernul Republicii Moldova să-i spună acelei firme: „Uite, ai o problemă aici, poți s-o rezolvi și intră în licitație și concurează”. Din câte cunosc eu, neoficial, prețul oferit de acea firmă românească a fost undeva la vreo 30 de mii de euro mai mare decât cel al firmei indiene câștigătoare. Vorbim de un contract de 260 de milioane. Oare când vine vorba de oferit, este o relație numai de oferit din partea României? De ce această interconectare nu presupune și un contract către o firmă europeană?”, a întrebat Mădălin Necșuțu.
De asemenea, jurnalistul s-a referit și la „relația avantajoasă și reciprocă” dintre Guvernele de la București și Chișinău. „Cred că există potențial pentru mai mult, există potențial din partea Chișinăului, dar să nu uităm că astfel de episoade de care v-am vorbit mai devreme lasă un gust amar și la București, și oricâtă relație frățească ar fi între noi și acea comuniune de limbă, istorie ș.a.m.d., atunci când Republica Moldova face astfel de mișcări, acestea se văd la București. Eu am vorbit cu mai mulți oficiali de la București și chiar mi-au spus lucrul acesta, că nu le-a picat bine la ultima licitație ceea ce s-a întâmplat cu firma indiană în detrimentul unei firme românești. Sunt convins că acest lucru n-o să pună piedică total, dar Republica Moldova trebuie să învețe că o relație avantajoasă și reciprocă vine la pachet și cu oferirea de avantaje de ambele părți, nu trebuie să fie o relație unilaterală, nu trebuie să existe o relație în care Bucureștiul să ofere totul, iar Chișinăul să primească. Și cred că atunci când politicienii mai tineri sau mai puțin tineri de la Chișinău vor învăța acest lucru, atunci vom putea vorbi de o turație la maximum a motoarelor celor două capitale. Altfel, dacă vor exista astfel de episoade care sunt mai puțin reușite, ca să mă exprim diplomatic, cred că lucrurile nu se vor mișca foarte rapid. Sunt toate premisele să avem mai multe chestiuni la modul cel mai practic afișate pe agendă”, a mai spus Mădălin Necșuțu.
Amintim că o companie din India a câștigat licitația de construcție a liniei electrice aeriene de 400 kV de transport a energiei electrice pe direcția Vulcănești – Chișinău. Ulterior, Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a explicat că la respectiva licitație internațională, monitorizată de experții Băncii Mondiale, au depus actele zece companii, între care și una din România. Totuși, cinci dintre acestea, inclusiv compania de peste Prut care nu a prezentat un document conform cerințelor, au fost eliminate în prima etapă.