„Festivalul bunului gust și al educației” a reunit sute de tineri și profesori de pe ambele maluri ale Prutului. După 15 luni în care s-a făcut schimb de experiență, participanții și-au prezentat produsele realizate în cadrul a șapte incubatoare de creație: sănătate, croitorie, alimentație, literatură, muzică, antreprenoriat și IT. Evenimentul a fost organizat simultan în România și în Republica Moldova și transmis live, în mod interactiv, cu echipe de filmare, pe ambele maluri ale Prutului, transmite TVR Moldova.
Evenimentul la care au participat peste 300 de tineri din Iași, Soroca și Orhei a marcat încheierea proiectului transfrontalier „Educație pentru dezvoltarea abilităților în domeniile creativitate și producție de ambele părți ale Prutului„.
În cadrul proiectului, profesorii din Republica Moldova și cei din România au descoperit cum să gestioneze stresul și efortul profesional, dar și metode noi de învățare.
„Sunt niște produse create de elevi, „Casa Inteligentă”, precum și un produs care recent a fost realizat, „Mâna Robot”. Am demonstrat aplicabilitatea cunoștințelor pe care le-am acumulat”, a declarat Victor Ciuvaga, profesor din Soroca.
La rândul său, Ana Daniela Bahrin, profesoară din Iași, a spus că a realizat că „suntem într-adevăr două inimi care bat în aceeași casă”. „Ne confruntăm cu aceleași probleme în educație, cu aceleași obstacole din perioada pandemiei și practic am învățat unii de la alții”, a adăugat aceasta.
„Fiind profesor de limba și literatura română, unele metode, jocuri chiar am reușit să le preiau și să le aplic”, a subliniat Ana Prodan, profesoară din Orhei.
Proiectul a creat un pod interactiv între cele două maluri de Prut. Pe lângă experiența acumulată, participanții au rămas și cu echipamentele folosite.
„Am văzut, am studiat cum se desfășoară o activitate antreprenorială, cum se inițiază o afacere ca într-un final să reușim, împreună cu beneficiarii, să realizăm idei de afaceri, elaborând planuri de afaceri”, a menționat Nicolae Sângereanu, expert din Orhei.
„Am descoperit o echipă sudată de oameni care a construit pentru fiecare literă a cuvântului „România” un înveliș sensibil. Au construit în oglindă, luându-se la întrecere ca doi frați în fața memoriei unei mame mult iubite”, a remarcat dr. Cătălina Chelaru, manager de proiect, Universitatea de Arte din Iași.
Proiectul transfrontalier „Educație pentru dezvoltarea abilităților în domeniile creativitate și producție de ambele părți ale Prutului” a fost implementat de Fundația „Solidaritate și Speranță” în parteneriat cu Protopopiatul II Iași și a fost finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Comun România-Republica Moldova prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate.