Zece companii din Republica Moldova care exportă produse şi servicii pe pieţele externe vor primi până la 2 milioane de lei sub formă de grant din partea statului şi a agenţiei germane GIZ. Finanţarea a fost aprobată de Comitetul de coordonare al Programului de susţinere a afacerilor cu potenţial de creştere şi internaţionalizare, gestionat de Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.
Companiile selectate activează în domenii ca: marketing digital, producerea de cereale pentru micul dejun, producerea apelor minerale, procesarea mierii, producerea glicerinei, producerea umpluturilor din fructe pentru produse de cofetărie şi patisserie, fabricarea paharelor reciclabile din hârtie, producerea fructelor şi nucilor în ciocolată. Din numărul total de ÎMM-uri, 60% au până la nouă salariaţi, 20% au până la 49 salariaţi, iar altele 20% au până la 249 salariaţi, transmite Bizlaw.md.
Circa 50% dintre acestea au o cifră anuală de afaceri de până la nouă milioane lei, 30%, până la 25 milioane lei, 20% până la 50 milioane lei.
În cadrul sprijinului financiar, valoarea totală a investiţiilor va constitui 28.291.923 lei, din care suma finanţării nerambursabile constituie 12.836.501 lei.
Totodată, vor fi oferite opt Business Vouchere în valoare de până la 100 mii lei pentru accesarea serviciilor de dezvoltare a afacerii în sumă totală de 428 419 lei.
Prin Programul de susţinere al afacerilor cu potenţial înalt de creştere şi internaţionalizare produsele şi serviciile din Republica Moldova vor fi disponibile pe pieţele internaţionale din state ca România, Ucraina, Germania, Suedia, Elveţia, Irlanda, Franţa, Marea Britanie, Olanda, Canada, SUA, Israel, Emiratele Arabe Unite, Rusia, Belarus precum şi alte state din Europa şi Asia.
În cadrul programului, ÎMM-urile beneficiază de sprijin informaţional şi consultativ, asistenţă financiară sub formă de Business Voucher de până la 100.000 lei şi Granturi până la 2 milioane lei. La Program pot participa ÎMM-urile care activează pe piaţă de cel puţin doi ani, demonstrează o creştere continuă şi planifică să se extindă pe noi pieţe de desfacere sau să substituie importurile de produse sau servicii în Republica Moldova.