Maria Ciobanu, fost parlamentar de la Chișinău, a transmis un mesaj la 30 de ani de la luptele de la Tighina, unde în timpul războiului moldo-rus de la Nistru din 1992, a avut loc cea mai crâncenă confruntare între trupe ale R. Moldova și separatiștii transnistreni susținuți de armata rusă.
Astfel, ea a amintit că pe 19 iunie 1992 a avut loc un atac al gardiștilor și cazacilor transnistreni asupra poliției din Tighina.
„Polițiștii au reușit să se mențină pe poziții, iar noaptea târziu în ajutor le-au venit alte detașamente de polițiști și voluntari de la Varnița. În dimineața zilei de 20 iunie orașul era în cea mai mare parte sub controlul trupelor R. Moldova. Tancuri ale Armatei a 14-a a Federației Ruse au încercat să forțeze podul dinspre Tiraspol spre Tighina, dar au fost oprite de forțe ale R. Moldova. Așa au început cele mai sângeroase lupte de pe întreaga durată a războiului de la Nistru. Timp de două zile, pe 20 şi 21 iunie, asupra Tighinei s-a tras cu armament greu. Concomitent au fost atacate localitățile din vecinătate. Trupele ruse și cele transnistrene, fiind mult mai numeroase, au reușit să forțeze podul și să intre în oraș. 200 de militari și civili moldoveni și-au pierdut viața, iar aproximativ 300 au fost răniți”, a punctat Maria Ciobanu pe pagina sa de Facebook.
În acest sens, fostul parlamentar de la Chișinău a subliniat că este de datoria noastră să păstrăm vie memoria eroilor căzuți în războiul de la Nistru și să cerem insistent Rusiei să-și retragă toți militarii din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
Menționăm că armata rusă nu s-a retras din regiunea transnistreană a R. Moldova nici până astăzi, așa cum ar fi trebuit să o facă în urma angajamentelor asumate la Summit-ul de la Istanbul în 1999.
Rusia menține în regiunea transnistreană circa 1.500 – 2.000 de soldați. Unii dintre aceștia fac parte din misiunea de pacificare și se află legal pe teritoriul Republicii Moldova, dar există și așa-numitul Grup Operativ al Trupelor Ruse (GOTR), staționat ilegal în regiune, fără mandat, care la vedere are misiunea de a păzi depozitele de armament existente încă de pe vremea URSS în localitatea Cobasna.