Igor Grosu, președintele Parlamentului de la Chișinău, s-a întâlnit astăzi, 8 iulie 2022, la București, cu președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu și cu președintele interimar al Senatului României, Alina-Ștefania Gorghiu.
„Am discutat despre consolidarea cooperării noastre parlamentară pe mai multe domenii și subiecte de actualitate: combaterea dezinformării și a propagandei rusești, agenda reformelor, promovarea valorilor europene, criza economică și cea a gazelor, invazia Rusiei în Ucraina. Am reiterat că experiența legislativă a României ne poate fi de mare ajutor mai ales acum, când R. Moldova a obținut statutul de stat candidat la UE, respectiv trebuie să avanseze în procesul de ajustare a legislației naționale la cea europeană”, a declarat Igor Grosu.
De asemenea, în cadrul întrevederilor cu oficialii de la București. președintele Parlamentului de la Chișinău, și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul constant oferit Republicii Moldova. „România este partenerul nostru de bază în procesul de integrare europeană, a apărat și promovat de-a lungul anilor cauza Republicii Moldova atât în cadrul instituțiilor Uniunii Europene, cât și în rândul statelor membre. Transformarea europeană a R. Moldova este un proces care necesită efort, iar noi vom reuși alături de cetățeni și prietenii noștri din România”, a mai remarcat Igor Grosu.
Amintim că președintele Parlamentului de la Chișinău se află într-o vizită la București, acolo unde urmează să participe la cea de-a 22-a ediție a forumului „Parliamentary Intelligence-Security”.