Cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României, studenții Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării din R. Moldova vor avea propria sală de newsroom.
Spațiul redacțional va face parte din cadrul laboratorului de televiziune instructiv-didactic, Unda Liberă TV care, de asemenea, a fost dotat cu echipamente prin intermediul unui alt proiect sprijinit de Departamentul pentru Relația cu R. Moldova.
Sala de Newsroom va fi dotată cu stații video și audio, precum și cu soft-uri de editare audio și video, care vor contribui la îmbunătățirea calității procesului de predare a disciplinelor de Jurnalism TV, Jurnalism Radio și New Media, în vederea apropierii viitorilor profesioniști în domeniul jurnalismului de cerințele reprezentanților pieții muncii, care dețin în redacții echipamente și soft-uri asemănătoare și care vor intra în dotarea Facultății în cel mai scurt timp.
Pe lângă echipamente de ultimă generație, spațiul de Newsroom va fi amenajat și cu mobilier, pentru asigurarea bunelor condiții pentru desfășurarea unui proces instructiv-didactic calitativ. Laboratorul de televiziune al FJȘC, precum și viitoarea sală de Newsroom, reprezintă un mijloc important de promovare a identității lingvistice și contribuie, în mod semnificativ, la formarea viitorilor jurnaliști din Republica Moldova.
Valoarea proiectului finanțat de D.R.R.M. pentru renovarea și achiziționarea de echipamente și bunuri pentru sala de Newsroom este de aproximativ 39.000 de euro.