• Lupta de două decenii a moldovenilor pentru a ieşi la un liman european îmi aminteşte de propoziţia rostită de cancelarul german Bismarck după înfrângerea francezilor de la Sedan: „Francezii au luptat ca nişte lei!.. conduşi de măgari”. Ferească Dumnezeu, nu doresc să sugerez că toţi politicienii noştri, care s-au perindat de la ’90 încoace, ar fi fost lipsiţi de pregătirea necesară, vocaţie politică şi patriotism. Au fost (şi sunt), bineînţeles, şi excepţii. Dar aceste excepţii, din păcate, n-au salvat situaţia şi Moldova a ajuns unde a ajuns.
• (În continuarea acestui gând). De multe ori revin în scrisul meu la chestiunea demnităţii umane. Detractorii mei, cei care-mi poartă sâmbetele şi vorbele, banii şi casele pe care nu le am, îmi incriminează cu fariseism că m-aş complace în postura de procuror moral şi că m-aş pronunţa în toate problemele. Este aici – în chestiunea dreptului jurnalistului de a avea opinii şi de a comenta evenimentele – un aspect care le scapă nu numai cititorilor, dar şi nouă, ziariştilor. Promit că voi reveni foarte amănunţit la acest aspect, dar aici şi acum, din lipsă de spaţiu, mă limitez la următoarele.
• (În continuarea acestui gând). Poate, undeva prin Europa, ideologiile au murit. La noi însă nu. R. Moldova este încă sfâşiată de ideologii, iar ostaşii acestor ideologii sunt nu numai politicienii, ci şi jurnaliştii. Există o tendinţă subtilă, mascată de o la fel de subtilă motivaţie deontologică, de a-i limita pe jurnalişti să producă opinii, misiunea lor sacră fiind, chipurile, cea de a servi publicul cu informaţie obiectivă şi echidistantă. Ipocrită şi cinică poziţie: jurnaliştii sunt obligaţi să producă informaţia, iar „gestionarea informaţiei” să fie lăsată pe seama politicienilor. De ce să-i încurcăm cu opiniile şi comentariile noastre!? Deocamdată, atât, dar promit că revin la problemă.
• Declaraţia lui Mark Tkaciuk că va acţiona TIMPUL în judecată nu trebuie privită ca o simplă acţiune de răzbunare a unui partid împotriva unei publicaţii incomode. Ar fi prea simplu, dacă ar fi aşa. Este vorba, de fapt, despre un război al ideologiilor… Pe de o parte suntem noi, ziariştii de la TIMPUL, cititorii TIMPULUI şi toţi ceilalţi care gândesc ca noi, iar pe de altă parte sunt ei, cei care ne acţionează şi în numele cărora ne acţionează în judecată. Cine sunt aceştia?
• (În continuarea acestui gând). Vorbeam la începutul acestor notiţe despre demnitatea umană. Mă gândesc mereu la un lucru care mă arde ca un fier roşu. Este vorba despre acei cu care noi ne aflăm într-un război total şi permanent. Cine sunt aceştia? Suntem un popor de ţărani şi asta a fost voia istoriei ca valorile noastre să fie cele „ţărăneşti” şi „depozitate” la ţară. Chiar şi noi, intelectualii din prima generaţie care activăm acum la oraşe, tot ţărani suntem, nu ne-am şters încă dinţii de mămăligă. Deocamdată toţi suntem ţărani cu valorile şi antivalorile noastre, cu cultura şi incultura moştenite din bătrâni. Ce au în comun cu aceşti ţărani care suntem noi şi părinţii noştri un Mark Tkaciuk, de exemplu, căci despre el este vorba în propoziţie?
• (În continuarea acestui gând). Îmi imaginez cât de mult ne urăsc alde Tkaciuk, Mişin şi echipa. Deschis nu îndrăznesc să ne spună nimic, dar în mediul lor „rafinat de orăşeni şi oameni rafinaţi” nu ne mai scot din „ţaranî”, „bîci” şi „bâdle cu unghiile netăiate”. Ei ne dispreţuiesc sincer şi ne urăsc la fel de sincer şi adânc. Noi, moldovenii, inclusiv bieţii ţărani, suntem pentru ei o masă de manevră, un fel de „material electoral” menit să-i menţină pe ei la putere. Asta şi mă arde ca un fier roşu: bieţii noştri ţărani – bâdlele! – care-i votează de atâţia ani nici nu vor să-şi pună problema cum sunt ei trataţi de către orăşenii rafinaţi care nici limba nu le-o vorbesc! E greu să-ţi imaginezi o asemenea lipsă de demnitate umană în altă parte, o situaţie de rob mai umilitoare, acceptată de poporul nostru de ţărani (moldoveni)!
• (În continuarea acestui gând). Mi se pare, în contextul discutat, de o mie de ori mai jalnică şi mai umilitoare poziţia acelor ţărani moldoveni care, obţinând o diplomă şi scăpând de glodurile din satul natal, în loc să pună osul pentru a-şi lumina neamul din care au ieşit, să-l ridice din genunchi şi să-i redea demnitatea umană şi naţională, intră în cârdăşie cu alde Tkaciuk, devin cozile lor de topor. Deci, cu acei care ne urăsc şi ne dispreţuiesc sincer şi profund! Mă gândesc în cazul dat la indivizi gen Igor Dodon sau Iurie Muntean, „mari activişti” comunişti, uneltele „rafinatului şi orăşeanului” Tkaciuk. Mie – căruia îi sângerează inima urmărind, o viaţă întreagă, cum suntem umiliţi noi, moldovenii – mi se lipeşte eticheta de „antimoldovean”, „antistatalist”, „vânzător de ţară”, „vândut României” ş.a.m.d., iar ei, care au intrat pentru un blid de linte în slujba celor care ne urăsc, se declară patrioţi.
• (În continuarea gândurilor de mai sus). Am urmărit reacţia acestor „patrioţi” (mulţi dintre ei acoperiţi de glorie pe câmpul de luptă împotriva mafiei încă din perioada când năşteau această mafie împreună cu Voronin) la revenirea TVR 1 în R. Moldova. Domnule, ce isterie! În loc să se bucure că moldovenilor li s-a readus în case TVR-ul, aceştia, încălecând o mârţoagă „justiţiară” ridicolă, sunt pur şi simplu penibili prin nesinceritatea lor. În general se creează o situaţie uşor… ciudată: 2010 a fost un an benefic pentru democratizarea societăţii moldovene şi consacrarea reală a pluralismului mediatic. În acest an la Chişinău au apărut două televiziuni (Jurnal TV şi Publika). Ar fi putut apărea acestea anul trecut, în timpul lui Voronin? La postul TV Prime realizează emisiuni (în limba română!!!) cunoscuţi oameni de televiziune de la Bucureşti (Dan Negru şi Andrei Gheorghe). S-ar fi putut întâmpla aşa ceva anul trecut, când securitatea lui Voronin îi vâna pe stradă pe românii de peste Prut şi îi expulza din R. Moldova? Aţi uitat că nu demult Voronin se revolta, la o conferinţă de presă, că prin Chişinău mişună maşini cu numere de înmatriculare româneşti? De ce „cruciaţii” împotriva mafiei nu s-au revoltat precum se revoltă acum că, chipurile, TVR 1 a intrat în R. Moldova pe altă uşă, nu pe cea care trebuie. Probabil, trebuia să intre pe uşa… lor. Aşa arată „patrioţii” noştri: patrihoţi!
• (În continuarea acestui gând). În scrisoarea lui Mark Tkaciuk către Voronin, contestată de comunişti precum că ar fi, chipurile, un fals (vezi pag. 19, www.timpul.md/articol/tkaciuk-ii-propune-lui-voronin-zece-pasi-de-lichidare-a-statului-r–moldova-17474.html) se conţin nişte recomandări care nu pot să nu intereseze opinia publică, indiferent dacă scrisoarea e un fals sau nu. Vezi ce recomanda Tkaciuk lui Voronin, dacă PCRM revine la putere.
• 1. Constituirea unei comisii în interiorul partidului (Zagorodnîi, Mişin, Sârbu) ce ar pregăti propuneri privind anularea tuturor legilor adoptate de Parlamentul sub conducerea lui Ghimpu.
2. Rechemarea imediată a tuturor ambasadorilor numiţi de Guvernul Filat.
3. Demiterea procurorului general Zubco şi readucerea în funcţie a fostului procuror V. Gurbulea.
4. Preluarea imediată a controlului asupra MAI şi SIS prin readucerea lui Gh. Papuc şi A. Reşetnikov în aceste instituţii.
5. Tragerea la răspundere penală a liderilor partidelor din AIE şi a trădătorilor care au abandonat PCRM.
6. Tragerea la răspundere penală a businessmenilor care au susţinut financiar partidele din Alianţă în perioada aflării PCRM în opoziţie.
7. Restricţionarea la maximum a accesului cetăţenilor noştri în România (inclusiv la studii).
8. Reintroducerea regimului de vize pentru cetăţenii români, restabilirea sârmei ghimpate de pe Prut şi examinarea posibilităţii de ieşire a RM din Convenţia privind micul trafic la frontieră.
9. Închiderea Consulatelor României de la Bălţi şi Cahul.
10. Reluarea eforturilor pe plan extern pentru a bloca procedura de acordare a cetăţeniei române.
Să se scoale în picioare cel care nu crede că comuniştii vor realiza aceşti „paşi” dacă vin la guvernare! Avem de-a face, de fapt, cu un program de guvernare care, pus în aplicare, va duce la dispariţia statului democratic R. Moldova. Anume din acest considerent comuniştii au decis să acţioneze în judecată ziarul TIMPUL – pentru că aceşti „zece paşi” sunt, de fapt, „zece porunci” pe care cineva – cititorii noştri ştiu cine – le-au dat comuniştilor ca să termine această ţară…
● (În continuarea gândurilor de mai sus): Doamne, cât de mult ne urăsc! Iar noi, Doamne, cât de mult îi iubim!
Sursa: Timpul
