Rusia s-a arătat nemulțumită de decizia Republicii Moldova de a interzice efectuarea zborurilor spre Moscova și a acuzat autoritățile de la Chișinău de politizarea „problemelor practice în cooperarea bilaterală de dragul forțelor externe”.
Potrivit Mariei Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, decizia autorităților din Republica Moldova de a interzice efectuarea zborurilor directe spre Moscova de către compania Air Moldova lovește, în primul rând, cetățenii acestui stat.
„Regretăm decizia conducerii moldovenești de a politiza problemele practice în cooperarea bilaterală de dragul forțelor externe care vor să impună republicii o agendă anti-rusă, în detrimentul intereselor propriilor cetățeni”, a menționat Zaharova, citată de presa rusă.
În acest sens, reprezentanta Ministerului de Externe de la Moscova a mai insinuat că atât „cei peste 200 de mii de moldoveni care dețin cetățenia rusă”, cât și reprezentanții diasporei Republicii Moldova din Rusia „au devenit ostaticii” autorităților de la Chișinău, care „sub pretexte neîntemeiate și politizate nu își doresc reluarea zborurilor directe cu Rusia”.
Amintim că la sfârșitul săptămânii trecute, compania Air Moldova a anunțat că va relua operarea zborurilor spre Moscova începând cu data de 1 octombrie, după sistarea acestora din februarie 2022, ca „răspuns la apelurile făcute de conaționalii noștri”.
La scurt timp după acest anunț, în scopul asigurării siguranței și securității aeronautice, Autoritatea Aeronautică Civilă de la Chișinău a interzis efectuarea operațiunilor aeriene în spațiul aerian al Rusiei de către operatorii din Republica Moldova.