Un nou post comunitar de pompieri voluntari a fost inaugurat astăzi în localitatea Sărăteni din raionul Leova al Republicii Moldova. Acesta va deservi 17 localități, cu o populație totală de peste 11 mii de locuitori.
Postul de pompieri voluntari a fost construit din temelie, grație asistenței financiare oferite de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare și contribuției financiare din partea Estoniei, autorităților publice locale, dar și Consiliului Raional Leova, în cadrul implementării proiectului PNUD „Reducerea riscurilor climatice și dezastrelor”. Costul total al investiției este de circa 170.000 de euro.
Edificiul postului comunitar dispune de toate condițiile conform standardelor europene și este amenajat cu bucătărie, punct sanitar, cameră de odihnă și mobilierul necesar. Totodată, postul a fost dotat cu o autospecială și echipamentul aferent, pentru care a fost construită o boxă pentru păstrare.
La stație vor activa 9 pompieri voluntari, aleși din rândul localnicilor, care vor interveni de urgență în caz de incendii și situații excepționale, până la venirea pompierilor profesioniști.
Pompierii voluntari au trecut printr-un curs de instruire în baza unui curriculum de formare profesională specific pentru astfel de grupuri de intervenție, fiind elaborat special în cadrul proiectului implementat. Astfel, odată cu inaugurarea acestui post, pompierii voluntari vor putea ajunge mult mai rapid în localitățile îndepărtate, iar timpul de intervenție va fi mai redus.
În total, în cadrul proiectului „Reducerea riscurilor climatice și dezastrelor”, în perioada 2019 – 2022, au fost construite patru posturi comunitare în satele Pîrlița (Ungheni), Baimaclia (Cantemir), Sărăteni (Leova) și Sărata Galbenă (Hîncești).
Scopul proiectului constă în sporirea rezistenței și capacității de adaptare a comunităților rurale la schimbările climatice și dezastrele naturale, prin îmbunătățirea infrastructurii de depozitare a apei, dar și reabilitarea și dotarea posturilor locale de pompieri și salvatori din raioane.