La nouă luni de la invazia nejustificată a Federației Ruse în Ucraina, Parlamentul din Olanda a recunoscut Rusia drept stat sponsor al terorismului, notează Agerpres.
Camera inferioară a parlamentului a recunoscut Rusia ca țară teroristă și a cerut sprijin cuprinzător pentru Ucraina în domeniile umanitar, diplomatic și militar. Potrivit unui canal de Telegram, decizia a fost susținută de marea majoritate a partidelor.
Miercuri, 23 noiembrie, și Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a declarat Rusia drept stat care sponsorizează terorismul.
Eurodeputaţii au adoptat, cu 494 voturi „pentru”, 58 „împotrivă” şi 44 abţineri, o rezoluţie legată de ultimele evoluţii din războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
Documentul subliniază că atacurile şi atrocităţile deliberate comise de forţele ruse şi reprezentanţii acestora împotriva civililor din Ucraina, distrugerea infrastructurii civile şi alte încălcări grave ale dreptului internaţional şi umanitar constituie acte de terorism şi crime de război. În lumina acestui fapt, ei recunosc Rusia ca stat care sponsorizează terorismul şi „recurge la mijloace teroriste”.