Peste 10 colective artistice de amatori din sudul Republicii Moldova au participat la un festival de colinde organizat de Episcopia Basarabiei de Sud. Cu un recital a venit și un grup de preoți din România, notează TVR Moldova.
Enoriaşii au cântat colinde autentice din sudul Basarabiei, păstrate cu sfinţenie din moşi strămoşi. Aceștia au precizat că, alături de alte tradiţii, colindul este unul dintre pilonii culturii și identității româneşti, care trebuie transmis din generaţie în generaţie.
„Dorim să aducem colinda în casa fiecărui basarabean, în casa fiecărui om care crede în Hristos, care în această perioadă se pregătește ca să primească în casă sufletului lui, pe pruncul care se naște. Vrem să promovăm folclorul autentic basarabean și să scoatem acele colinzi care oarecum au rămas uitate, dar sunt de o frumusețe deosebită”, a subliniat episcopul Basarabiei de Sud, pentru sursa citată.
La eveniment a fost prezent și părintele Constantin Necula, prodecanul facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu.
„Astăzi mi s-a vădit o dată în plus că nu există două limbi românești, nu există două culturi ortodoxe, nu există un Dumnezeu al românilor, un Dumnezeu al moldovenilor, ci un singur Dumnezeu care ne ține pe toți și căruia e drag de tot. I-am văzut copii şi bătrâni, am colindat împreună și ceea ce mă bucură cel mai mult în felul acesta parcă s-a mai anulat câte ceva din frica războiului și din taina aceasta a înfrigurării prin care trecem”, a adăugat părintele.
Festivalul se înscrie în şirul acțiunilor Episcopiei Basarabiei de Sud consacrate Crăciunului. Pe lângă evenimentele de cultură, Episcopia va desfăşura mai multe acțiuni sociale și filantropice.