Mi-am achiziţionat ieri o revoluţie. Una cu titulatură electronică, extrasă din primele sertare ale tehnologiilor new media – ,,Twitter”. Mi-a fost propusă de Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură 2010 şi livrată numai în format de prim episod. Ceea ce m-a descumpănit puţin, deoarece am realizat că autorii de bună seamă şi-au imaginat şi o continuare ( dată fiind marca de ,,episodul întâi”). Insistând asupra acestei curiozităţi, mai degrabă decât asupra conţinutului propriu-zis al acestei radiografii a ,,Revoluţiei Twitter” din Republica Moldova, am constatat că latura mea proiectivă, interpretativă şi creativă m-a purtat cu lejeritate spre scenarii diverse cu privire la acel ,,to be continued”. Se cunoaşte că drumul spre un prieten nu pare niciodată lung, dar ce să faci când nu-ţi găseşti amicul acolo unde te aşteptai?
În primă instanţă, reprezentările asupra Republicii Moldova în prag de noi alegeri, de parlamentare anticipate, de astă dată ( mai exact, de anul acesta) s-au centrat asupra impactului pe care l-au avut cele şaisprezece luni de guvernare democrată ( începând cu iulie 2009) asupra societăţii din Republica Moldova. Nu am în vedere feedback-ul din partea populaţiei intermediat de Barometrul de Opinie sau de unele sondaje surdo-mute
( poate părea paradoxal, dar să nu pierdem din vedere că până la urne mai sunt doi paşi, o sută de metri sau cum mai doriţi să calificaţi acest interval scurt, iar forţe (supra)naturale exercită presiune atmosferică ridicată), ci chiar acea dimensiune afectivă a comportamentului preelectoral, care anul trecut producea o efervescenţă a exprimării unor idei, temeri, planuri, alternative, într-adevăr că nu vădit răsfrânte în spaţiul public
( cu anumite excepţii, vezi şi ThinkMoldova, care, însă, tot cu o anumită prudenţă ar trebui evaluată), dar vehiculate cu elan tineresc, mai cu seamă în mediul online, pe care regimul comunist nu-l putea controla în totalitate ( iar multiplicarea lui Mark Tkaciuk s-a dovedit imposibilă).
Ei, bine, spuneam, ia prietenul ( feedback-ul) de unde nu-i! Am fost martora unor discuţii şi dezbateri iniţiate sau chiar „patronate” ( asta ca să amintim şi de registrul recentei propagande legate de oamenii de afaceri care deţin şi controlează din umbră întreaga Republică, fără drept de apel) de diverse asociaţii de tineri basarabeni ( studenţi, tineri, poate chiar şi elevi?) şi partide politice, care încercau să evidenţieze schimbările pozitive survenite în primul an de democraţie de după 2001, girat de o populaţie extenuată de cei opt ani de oligarhie…comunistă ( cu rezervele de rigoare). De bună seamă, ele sunt destule şi chiar dacă tindem să urmărim mai degrabă stângăciile, contradicţiile, conflictele ce apar pe parcursul desfăşurării procesului de democratizare, trebuie să demonstrăm şi capacitatea de a recunoaşte rezolvarea unor situaţii critice sau măcar ameliorarea lor.
Ceea ce m-a frapat, însă, în ultima perioadă, a fost absenţa elementului uman din acest angrenaj electoral. Unde sunt oamenii? Cei ai satelor, ai oraşelor mici, mari, ai Chişinăului, sau ai străinătăţii? Se află ei într-o expectativă similară cu cea din aprilie 2009? În acest caz nu avem la dispoziţie alte indicii decât cele furnizate de barometre, care indică o pasivitate demnă de semnalat ( ca avertisment pentru clasa politică, bunăoară) şi ( încă) lipsa asumării unor poziţii ferme, a unei raportări concrete faţă de o temă sau alta, de interes public.
Electoratul din Republica Moldova s-a aşezat în ultima perioadă la o masă a tăcerii pe care sunt întinse bucate alese, dar pe care acesta nu ştie cu ce tacâmuri să le apuce…
28 noiembrie va fi marele sau micul ospăţ. Dar asta depinde de toţi aceia care îşi vor exercita dreptul de vot.
Foto: Fondul culturii