Astăzi se împlinesc 71 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă (regiunea Cernăuţi, în prezent aflată în componenţa Ucrainei, după raptul sovietic al nordului Bucovinei istorice), o zi care se înscrie în calendarul crimelor împotriva umanităţii.
Ca urmare a ultimatumului primit la 28 iunie 1940 din partea Uniunii Sovietice, România a fost obligată să cedeze Basarabia, teritoriul dintre Prut şi Nistru, şi partea de nord a Bucovinei, unde s-a desfăşurat poate cel mai dramatic episod din istoria României, când un număr de aproximativ 2-3000 de locuitori din satele de pe Valea Siretului, încercând să se refugieze din Uniunea Sovietică în România, la Fântâna Albă au fost împuşcaţi sau înjunghiaţi şi apoi aruncaţi în gropi comune, peste care s-a turnat var stins…
InfoPrut menţionează că în anul 2010, deputatul PSD Tudor Panţîru a înaintat în Parlamentul României o propunere legislativă pentru instituirea Zilei Naţionale în memoria românilor-victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor şi ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie. Această iniţiativă a primit aviz negativ din partea Senatului României, a Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte şi Problemele Minorităţilor Naţionale şi din partea Guvernului. În februarie 2011, o serie de organizaţii non-guvernamentale şi-au declarat susţinerea pentru această propunere legislativă, făcând apel către toate formaţiunile politice pentru a o susţine şi vota: Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni, Seniorii Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti 1990, Asociația 21 Decembrie 1989, Asociaţia 21 Decembrie 1989, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, Institutul Frații Golescu pentru relații cu românii de pretutindeni, Organizația Studenților Basarabeni din București, Liga Studenților Basarabeni din București, Grupul de acțiune Noii Golani, Consiliul Mondial Român, Fundaţia ICAR, Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989, Federaţia naţională Omenia a Pensionarilor, Asociaţia Apolitică “Societatea Târgovişte”, Consiliul Român American.
Sursa imagine: Adevarul.ro