Eroii SMURD Iași, care acum 7 ani și-au pierdut viața într-un tragic accident aviatic, aflându-se la datorie în Republica Moldova, au fost comemorați de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență de la Chișinău.
Astăzi, la Complexul memorial de la Haragâș, raionul Cantemir, acolo unde la 2 iunie 2016 s-a prăbușit un elicopter SMURD Iași, a avut loc o ceremonie de comemorare a celor patru membri ai echipajului.
La eveniment au participat conducerea IGSU, colonel Alexandru Oprea, Andrei Cecoltan, secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova, Marius-Ciprian Toth, ministru plenipotenţiar al Ambasadei României la Chișinău, Anca Corfu, consulul general al României la Cahul, reprezentanți ai MAI și ai IGSU din România, colegii SMURD România și reprezentanții autorităților publice locale.
Ceremonia comemorativă a început cu o slujbă religioasă, iar ulterior, după un minut de reculegere, oficialii au ținut discursuri în care au amintit despre eroismul, devotamentul și sacrificiul eroilor SMURD.
La finalizarea ceremoniei, oficialii din România și Republica Moldova au depus coșuri de flori la Memorialul dedicat eroilor căzuți la datorie.
Totodată, în dimineața zilei de astăzi, asemenea ceremonii de comemorare au avut loc și în toate subdiviziunile teritoriale ale IGSU din R. Moldova. Aici, salvatorii și pompierii au coborât drapelele în bernă și au ținut un minut de reculegere în memoria camarazilor din România, căzuți la datorie după realizarea a celei de a 19 misiuni aero-medicale, dar și a ultimei misiuni de serviciu.
Amintim că echipajul SMURD Iași, format din 4 membri, și-a pierdut viață în misiune de serviciu pe 2 iunie 2016, după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbușit în apropiere de localitatea Haragâș, raionul Cantemir. Ulterior, în localitate a fost edificat un memorial, unde în fiecare an, acești eroi sunt comemorați, iar colegii, apropiații și oamenii care i-au prețuit le pot cinsti memoria.