Autoritățile de la Chișinău vor curma practica existentă de mai mulți ani prin care Ambasada Rusiei în Republica Moldova acordă „cadouri neadecvate” unor locuitori din UTA Găgăuzia.
Declarații în acest sens au fost făcute de premierul de la Chișinău, Dorin Recean, după ce anterior circa 120 de locuitori din UTA Găgăuzia au primit plicuri cu bani de la ruși.
„Acest gest oarecum stângaci se practica și până acum, în fiecare an. Dar cel mai important e ajutorul pentru regiune care vine din partea UE, SUA, din partea României. E vorba de un ajutor substanțial, un ajutor care îmbunătățește viața tuturor cetățenilor din UTA Găgăuzia. Astfel, autoritățile vor întrerupe acordarea acestor cadouri simbolice și neadecvate”, a promis Recean.
Menționăm că presa din Republica Moldova a scris anterior că mai mulți locuitori din UTA Găgăuzia au primit ajutoare bănești în valută din partea Rusiei. Oamenii au ridicat între 100 și 500 de dolari în sala Comitetului Executiv al UTA Găgăuzia în baza prezentării actelor de identitate.
Potrivit președintelui Consiliului de Bătrâni din UTA Găgăuzia, Vasile Arnăut, banii ar fi fost distribuiți de către Ambasada Rusiei la Chișinău și ar fi destinați celor nevoiași și vulnerabili din punct de vedere social, după depunerea unor cereri însoțite de mai multe certificate, care ar confirma situația.