Mitropolia Basarabiei a Patriarhiei Române a venit cu o reacție după ce a fost acuzată de o pretinsă „corupere a clerului și creștinilor” de către Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove subordonată canonic Patriarhiei de la Moscova.
Aceste acuzații lansate de structura bisericească supusă Moscovei au venit în contextul în care Mitropolia Basarabiei a anunțat recent că-i primește în jurisdicția ei „pe toți clericii și credincioșii care vor să fie sub omoforul Bisericii Neamului”.
În replică, Mitropolia Basarabiei a făcut mai multe precizări, subliniind că „această situație denotă reflexe imperiale”.
„Constatăm cu mâhnire că Mitropolia Chișinăului, structura de ocupație bisericească a Patriarhiei Moscovei, continuă să dezinformeze opinia publică, falsificând adevărul, distorsionând realitatea și prezentând trunchiat sau tendențios aspecte istorice sau canoane ale Bisericii. Această situație denotă reflexe imperiale, teamă pentru pierderea puterii de influență în societate, opacitate la adevăr, inadecvare la procesele sociale de desovietizare și incapacitate de dialog constructiv în interesul Ortodoxiei”, se arată într-o reacție oficială.
Astfel, Mitropolia Basarabiei a răspuns punctual la acuzațiile structurii Patriarhiei Ruse, inclusiv celor cu privire la pretinse acțiuni de „corupere a clerul și creștinilor din Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove”, dar și „încălcarea flagrantă a Dreptului Canonic al Bisericii Ortodoxe”.
„Până în anul 1812, spațiul dintre Nistru și Prut a fost păstorit de Mitropolia Moldovei cu sediul la Suceava și apoi la Iași, iar într-o perioadă, teritoriile puse sub administrație militară turcească (raialele Reni/Tomarova, Chilia, Ismail, Cetatea Albă/Akkerman, Tighina/Bender și Hotin), s-au aflat sub jurisdicția Mitropoliei Proilaviei cu sediul la Brăila, ambele subordonate canonic Patriarhiei Ecumenice;
La 16 mai 1812, Imperiul țarist a anexat partea de răsărit a Principatului românesc al Moldovei, situată în interfluviul Nistru-Prut;
În luna august 1813, țarul Rusiei Alexandru I Romanov, fără consultarea ierarhilor, clerului și credincioșilor, a hotărât înființarea, prin decret imperial (Ukaz), pentru teritoriul nostru național anexat de Rusia, o episcopie numită a Chișinăului și Hotinului. Pentru această structură de ocupație bisericească, țarul Alexandru I a desemnat un ierarh pus sub interdicție și anatemă de către Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, așa cum a cerut Sinodul mitropolitan de la Iași în frunte cu Mitropolitul Moldovei Veniamin Costachi;
Ukazul țarului rus Alexandru I a fost un act secular-politic uzurpator și a fost emis cu încălcarea grosolană a legislației bisericești, în special a Canonului 34 Apostolic, a Canonului 2 al Sinodului II ecumenic de la Constantinopol (381), a Canonului 8 al Sinodului III ecumenic de la Efes (431), a Canoanelor 13, 21 și 22 ale Sinodului de la Cartagina, a Canoanelor 15 și 16 ale Sinodului local de la Constantinopol și altele. Acest Ukaz imperial a fost, sub aspect canonic și bisericesc, nul și neavenit ab initio, întrucât o eparhie poate fi înființată doar de autoritatea bisericească îndreptățită canonic pentru aceasta.
Mitropolia Moldovei cu sediul la Iași și Patriarhia Ecumenică de Constantinopol au formulat oficial proteste energice în legătură cu actul samavolnic și abuziv al țarului rus Alexandru I. Protestele Mitropoliei Moldovei și al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol au fost complet neglijate atât de curtea imperială de la Petersburg, cât și de Sinodul dirigent rus, condus de Ober-procurorul Alexandr Golițin, un mirean desemnat prin Ukaz țarist;
Anexarea bisericească și ocuparea necanonică a spațiului dintre Nistru și Prut au declanșat și întreținut un proces de rusificare forțată, limba română de cult fiind înlocuită treptat, până la eliminare completă, cu limbile slavonă și rusă. Sălbăticia acestui proces a culminat prin arderea de către arhiepiscopul Pavel Lebedev (1871-1882) a cărților bisericești în limba română și prin surghiunirea în Siberia a preoților români care s-au opus rusificării;
În anul 1940, în contextul celui de-al II-lea Război Mondial, statul sovietic ateu a anexat Basarabia. Ierarhii, precum și o parte a clerului și credincioșilor Mitropoliei Basarabiei au fost forțați fie să se salveze în interiorul României, fie să îndure martiriul. Preoților și credincioșilor ortodocși rămași în Basarabia li s-a impus jurisdicția abuzivă a Patriarhiei Moscovei, entitate subordonată serviciului sovietic de securitate (NKVD, devenit ulterior KGB);
Atât în 1940, cât și în 1944 Mitropolia Basarabiei, compusă din Arhiepiscopia Chișinăului, Episcopia Hotinului și Episcopia Cetății Albe – Ismail, au fost nevoite să-și suspende provizoriu activitatea până la încetarea stării de ocupație militară, administrativ-politică și canonică rusă;
Începând cu 1940 și 1944 jurisdicția abuzivă a Patriarhiei Moscovei a fost implementată de către serviciul sovietic de securitate prin intermediului așa-zisului „Aparat al împuternicitului pentru treburile Bisericii Ortodoxe Ruse în RSS Moldovenească”;
Mitropolia Basarabiei a fost reactivată canonic, la 14 septembrie 1992, în condiții de libertate, la scurt timp de la încetarea stării de ocupație străină, fiind reprimită în comuniunea canonică a Patriarhiei Române la 19 decembrie 1992, când a fost emis un Act patriarhal și sinodal privind recunoașterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, autonomă și de stil vechi, cu reședința în Chișinău;
Structura locală din Republica Moldova a Patriarhiei Moscovei, intitulată pompos și abuziv drept „Mitropolia Chișinăului și a ÎNTREGII Moldove” sau „Biserica Ortodoxă din Moldova” este o structură necanonică, subordonată centrului de putere de la Moscova, fiind infiltrată de reprezentanți ai serviciilor secrete ale Federației Ruse. Ea s-a aflat constant în complicitate fățișă cu regimul neconstituțional și separatist de la Tiraspol și este marcată la vârf de fenomenele degradante ale corupției, simoniei, abuzului de putere, imoralității și depravării. Principalul criteriu de promovare în structura necanonică este antieuropenismul și antiromânismul, alimentate de structurile de propagandă rusești.
Corupția, simonia, abuzul de putere, imoralitatea și depravarea conducătorilor structurii rusești de ocupație canonică, precum și propaganda în favoarea războiului la care se dedă conducerea Patriarhiei Moscovei, sunt principalele cauze obiective pentru care preoții și credincioșii basarabeni se hotărăsc să fugă din prizonieratul Bisericii Ruse și revin la jurisdicția istorică tradițională și canonică a Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română);
Atacurile împotriva Mitropoliei Basarabiei la care se dedă structura de ocupație bisericească rusă din Republica Moldova contribuie semnificativ la deteriorarea relațiilor dintre Patriarhiile Română și Rusă. Aceste atacuri sunt în flagrantă contradicție cu decizia celor două patriarhii, din 15 ianuarie 1999, ca mitropoliile lor din Republica Moldova „să treacă de la ură și confruntare la înțelegere și conlucrare”;
Faptul că structura de ocupație bisericească rusă din Republica Moldova se bazează pe abuz de putere și constrângere, nu pe liberă alegere sau convingere este demonstrat de mecanismul de sancțiuni sau amenințări cu sancționarea disciplinară a preoților care aleg să evadeze din jurisdicția moscovită și să ceară primirea sub protecția Bisericii Ortodoxe Române, prin Mitropolia Basarabiei;
Mitropolia Basarabiei îi primește și îi va primi în comuniune pe toți preoții și diaconii români din Republica Moldova și Ucraina care părăsesc jurisdicția Patriarhiei Moscovei, având ca temei un șir de canoane ortodoxe care permit clericilor să se separe de o ierarhie abuzivă și asupritoare, imorală, coruptă și simonistă, care propagă erezia războiului și omuciderii, cum se vede astăzi în cazul războiului nedrept din Ucraina. În sprijinul acestor preoți vine Canonul 15 (partea a II-a) a Sinodului I-II de la Constantinopol (861), care spune: „cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele Sinoade, sau de Părinţi, fireşte [de comuniunea] cu acela, care propovăduieşte eresul în public, şi cu capul descoperit îl învaţă în biserică, unii ca aceştia nu numai că nu se vor supune certării canonice, desfăcându-se pe sine-şi de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop [chiar] înainte de cercetarea sinodală, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi şi pe pseudo-învăţători, şi nu au rupt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări”;
Un argument în plus pe care îl au în sprijinul lor preoții, diaconii și credincioșii care părăsesc jurisdicția abuzivă a structurii locale a Patriarhiei Moscovei și revin la jurisdicția canonică tradițională a Mitropoliei Basarabiei ține de realitatea etnică sau de neam. Peste 82% dintre cetățenii Republicii Moldova sunt etnici români și o bună jumătate a acestora deja și-au redobândit cetățenia română, astfel încât pretențiile Patriarhiei Moscovei de a exercita jurisdicția sa abuzivă asupra lor este lipsită de orice fundament real. Conștienți de acest lucru și într-o evidentă criză și incoerență identitară, ierarhii și clericii jurisdicției moscovite vin la locurile sfinte din România și mimează românismul, iar în Moldova ponegresc România și pe români.
Toți clericii care ies de sub asuprirea bisericească moscovită sunt clerici canonici și binecuvântați, iar Mitropolia Basarabiei îi încadrează oficial ca angajați ai Bisericii Ortodoxe Române, aceștia beneficiind de toate avantajele, inclusiv sub aspectul sprijinului financiar, conform legislației în vigoare aplicabile tuturor cultelor religioase”, a precizat Mitropolia Basarabiei.
Totodată, Mitropolia Basarabiei a mai subliniat că este o Biserică a păcii și a unității și a răbdat timp de decenii persecuția și calomnia din partea structurii rusești, „dar nu putem rămâne indiferenți atunci când simpli credincioși sau preoți sunt atacați și intimidați, în încercarea de a perpetua ocupația sovietică, sub noile ei forme, în Republica Moldova”.
„Astăzi, când încercările de a ieși din sfera rusească sunt pedepsite cu războaie, ocupații militare și zeci de mii de morți, suntem obligați să mărturisim clar și ferm adevărul, deoarece dacă noi vom tăcea, pietrele vor striga (cf. Luca 19, 40)”, se mai arată în comunicatul de presă.
