Guvernul de coaliție din Germania a inclus miercuri Republica Moldova și Georgia pe lista statelor de origine sigură, în încercarea de a reduce numărul cererilor de azil din aceste state, care sunt aproape întotdeauna respinse, relatează Reuters.
Cabinetul a adoptat un proiect de lege al ministrului de interne Nancy Faeser, ca parte a unei serii de măsuri convenite la o reuniune de două zile a cabinetului la Schloss Meseberg, un castel din afara Berlinului, citează Agerpres.
Măsura presupune că cererile de azil din aceste state ar putea fi procesate mai rapid și ar putea duce la expulzări mai rapide pentru solicitanții respinși.
Conform datelor ministerului, 99,9% dintre cererile din ambele state au fost respinse în 2022 și în prima jumătate a anului 2023.
Împreună, acestea reprezintă mai mult de o zecime din totalul cererilor respinse. Aproximativ 8.865 de persoane din Georgia și 5.218 persoane din Republica Moldova au solicitat azil în Germania anul trecut.
Ministerul definește statele de origine sigură ca fiind cele în care, în general, nu există teama de urmărire penală din partea statului și în care statul își protejează cetățenii.
Guvernul cancelarului Olaf Scholz a încercat în acest an să le faciliteze migranților calificați obținerea cetățeniei germane, în încercarea de a ușura deficitul cronic de forță de muncă.
Dar migrația rămâne o problemă cu încărcătură politică și a alimentat ascensiunea partidului de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), care se află în sondaje deasupra majorității partidelor tradiționale și este pe cale să avanseze la viitoarele alegeri.
Grupul pentru drepturile refugiaților Pro Asyl a criticat decizia guvernului cu privire la Republica Moldova și Georgia, spunând că ignoră faptul că Rusia ocupă regiuni separatiste în ambele state, amenințând securitatea.
Pro Asyl a subliniat, de asemenea, ceea ce a prezentat ca regrese ale statului de drept în Georgia și ale drepturilor LGBTIQ+, precum și problema libertății presei în Republica Moldova.
Georgia a adoptat legi împotriva discriminării și a infracțiunilor motivate de ură, dar grupurile pentru drepturile LGBT+ spun că există o lipsă de protecție adecvată din partea celor responsabili cu aplicarea legii, iar homofobia rămâne larg răspândită în această națiune conservatoare din punct de vedere social din Caucazul de Sud.