Gazprom nu recunoaște rezultatele auditul privind așa-zisele datorii ale Moldovagaz, efectuat de companii din Norvegia și Marea Britanie la solicitarea autorităților de la Chișinău.
Reprezentanții concernului rus susțin că auditorul și condițiile licitației pentru achiziționarea serviciilor respective au fost stabilite, unilateral, de Republica Moldova, fără acordul Gazprom și Moldovagaz.
„Concluziile auditorului nu pot afecta în niciun fel mărimea și valabilitatea datoriei specificate, mai ales că aceasta este confirmată în documentele semnate regulat de Gazprom și Moldovagaz și deciziile relevante ale arbitrajului internațional. Gazprom nu este de acord cu declarațiile părții moldovenești și intenționează să continue să își apere drepturile în toate modurile posibile”, se mai arată într-o notă a concernului rus.
Reacția gigantului Gazprom vine în contextul în care ministrul Energiei de la Chișinău, Victor Parlicov, a prezentat public, miercuri, 6 septembrie, concluziile auditului privind așa-zisele datorii ale Moldovagaz față de Gazprom. Conform acestui audit, o mare parte din pretinsa datorie de 709 milioane de dolari nu a fost confirmată.