Federațiile de gimnastică ritmică din România și Republica Moldova au încheiat un acord de colaborare și vor demara un șir de acțiuni în comun, în interesul sportivelor. Decizia a fost luată în cadrul unei întrevederi, la București, între președintele Federației de Gimnastică Ritmică Sportivă din R. Moldova, și președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică.
„Părțile au făcut un schimb de opinii cu privire la evoluția gimnasticii ritmice pe ambele maluri ale Prutului și au analizat posibilitatea dezvoltării unor relații mai strânse de colaborare între federații, în virtutea apropierii naturale dintre cele două state și apartenenței la un spațiu identitar comun”, se menționează într-un comunicat publicat pe pagina de Facebook a FGRS.
Astfel, reprezentantele celor două federații au convenit să pună bazele unor proiecte transfrontaliere, care să se axeze pe schimb de experiență, instruire pentru arbitri și antrenori, cantonamente pentru gimnaste, competiții sportive organizate în comun și alte programe educativ-instructive, care să permită apropierea dintre părți și transferul de experiență.
În context, președinta Federației de Gimnastică Ritmică Sportivă din R. Moldova și președinta Federației Române de Gimnastică Ritmică au decis să încheie oficial un acord de parteneriat și colaborare, care să stea la baza acțiunilor viitoare.