Universitatea din Taraclia va fi modernizată cu sprijinul oferit de Guvernul de la Sofia și instituțiile de învățământ superior din Bulgaria.
Subiectul respectiv a fost abordat marți, 31 octombrie, în cadrul unei întrevederi între Dorin Recean, premierul Republicii Moldova și Iliana Iotova, vicepreședintele Bulgariei, aflată într-o vizită la Chișinău.
Astfel, oficialul de la Chișinău a mulțumit Bulgariei pentru sprijinul oferit Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, dar și pentru asistența acordată raionului Taraclia și cetățenilor de etnie bulgară.
„În spiritul european, ne dorim ca bulgarii din Republica Moldova să-și păstreze identitatea și am discutat despre transformarea și dezvoltarea Universității de la Taraclia. Împreună cu Guvernul de la Sofia și cu sprijinul instituțiilor de învățământ superior din Bulgaria, ne dorim ca aceasta să devină una regională. Pe fundalul invaziei brutale a Rusiei împotriva Ucrainei, aceasta va crea noi oportunități regionale, cu standarde europene în domeniul învățământului”, a declarat Dorin Recean.
De asemenea, părțile au mai discutat despre cooperarea economică, turism, inițierea proiectelor de infrastructură și a celor energetice.
La rândul său, vicepreședintele Bulgariei a vorbit despre noile acorduri, ce ar urma să fie semnate între cele două state, inclusiv privind modernizarea Universității din Taraclia, prin introducerea a noi specialități de studiu.
Iliana Iotova s-a referit și la crearea centrelor de informare culturală care vor promova buna înțelegere și prietenia dintre cele două state. „În ultimii ani, Republica Moldova a înregistrat un progres substanțial și vă felicit că ați ales calea modernizării prin integrarea în UE. Mai sunt multe provocări cărora trebuie să le faceți față, cum ar fi reforma din domeniul justiției, lupta cu corupția și criminalitatea, dar, având încurajarea și susținerea țărilor europene, veți reuși. Bulgaria este alături de voi!”, a dat asigurări oficialul bulgar.
Menționăm că, în cadrul întrevederii, s-a punctat și faptul că la începutul anului viitor va fi reluată activitatea Comisiei mixte interguvernamentale R. Moldova – Bulgaria, care va fi găzduită de Sofia.