Cetățenii Republicii Moldova și-au ales duminică, 5 noiembrie 2023, primarii și consilierii locali pentru următorii patru ani.
Astfel, în șapte municipii din Republica Moldova primarii au fost aleși din primul tur al alegerilor locale, iar în celelalte patru bătălia decisivă urmează să se dea în turul II al scrutinului.
La Chișinău, fostul socialist Ion Ceban, candidatul Partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN), a câștigat la limită al doilea mandat de primar, cu 50,62% din voturi.
Nicolae Dandiș, primarul de Cahul, a primit încrederea alegătorilor pentru un nou mandat, obținând 73,63% din voturi.
La Bălți, Alexandr Petkov (22,69%), candidat al Partidului Nostru și Arina Corşicova (21,52%) , candidat independent, în spatele căreia ar sta forțele politice ale fugarului Ilan Șor, vor lupta în turul II al alegerilor locale generale.
În municipiul Strășeni, candidatul independent Valentina Casian a câștigat detașat alegerile cu 83,47% din voturi.
Tatiana Cociu de la Partidul „Forța de Alternativă și Salvare a Moldovei”, despre care presa de la Chișinău a scris că ar fi candidata de rezervă a lui Ilan Șor, a câștigat din primul tur alegerile pentru primăria municipiului Orhei, cu 57,59% din voturi.
Alexandru Botnari, candidatul Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, și-a păstrat fotoliu de primar la Hâncești, obținând 51,72% din voturi în primul tur al alegerilor.
Și la Soroca, fotoliu de primar a fost câștigat din primul tur al alegerilor locale de Lilia Pilipețchi, candidatul Partidului Socialiștilor, cu 71,01%.
De asemenea, candidatul independent Anatoli Topal (73,89%) a câștigat alegerile locale din Ceadâr-Lunga, iar la Comrat bătălia finală se va da în turul doi între actualul primar Serghei Anastasov (45,43%) și candidatul independent Nicolai Dudoglo (30,03%).
La Ungheni, candidatul partidului de guvernământ PAS, Dionisie Ternovschi (30,57%) se va duela în al doilea tur al alegerilor cu Vitalie Vrabie (25,51%), candidat independent.
Aceeași situația va fi și în municipiul Edineț, unde în turul doi au acces Constantin Cojocari (40,61%) de la Partidul Liga Orașelor și Comunelor și Oleg Sanduleac (25,31%) de la Partidul Socialiștilor.