Ieri, “fraţii noştri” din Republica Moldova s-au prezentat la vot – un vot ale cărui rezultate nu le cunosc la ora la care scriu aceste rînduri, şi nici rezultatul estimat pînă la această oră nu mă interesează în mod deosebit, întrucît ceea ce va fi cu adevărat decisiv pentru evoluţia Republicii Moldova va fi capacitatea coaliţiei proeuropene şi anticomuniste/ antiruse de a coagula, pe viitor, conştiinţele cetăţenilor pentru definitiva apropiere de Uniunea Europeană – şi de România, evident. Dar România şi cetăţenii săi? Şi politicienii săi? Şi “intelighenţia” sa? Pe ce poziţie se află, cu ce interes îi ajută efectiv pe “fraţii de dincolo de Prut?” Şi în ce măsură îi consideră cu adevărat “fraţi”, cu care să împartă binele şi răul şi să-i ajute pe baza sentimentului de “frăţie” – dacă nu al calculelor economice, sociale, culturale şi, nu în ultimul rînd, geostrategice?
A existat, vă amintiţi, un entuziasm “frăţesc” şi unionist în anii ’90, care s-a spart ca un balon de săpun pe podurile de flori, printre care vor fi fost şi trandafiri cu ghimpi ascuţiţi. Desigur, există o continuitate în sprijinul acordat de România Republicii Moldova, iar cel mai bun exemplu îl reprezintă deschiderea guvernelor României pentru acordarea de burse de studii liceale şi universitare şi a cetăţeniei române, precum şi sprijinirea forţelor forţelor democratice din Republica Moldova pentru rezolvarea complicatelor sale probleme cu Rusia şi Ucraina, plecînd de la Transnistria, şi pentru apropierea de Uniunea Europeană. Nu exclud nici gafele diplomatice româneşti, al căror autor este în primul rînd Traian Băsescu – gafe despre care nu discut acum, întrucît se înscriu în rîndul multor altor dovezi de incapacitate de a “face” politică externă în cadrul “fişei postului” de preşedinte al ţării.
Mai important mi se pare să constatăm că, la scară naţională, nu prea sîntem interesaţi de soarta Republicii Moldova – şi a românilor din jurul graniţelor (Ungaria, Ucraina, Serbia, Bulgaria, Grecia, Albania). Poate că cititorii ziarului “Făclia”, care urmăresc pagina noastră de presă externă, “Roza vînturilor”, vor fi constatat cît de des reproducem articole publicate în presa rusă şi ucraineană, dar şi din presa occidentală, despre Republica Moldova şi Transnistria. Vă pot asigura că în presa rusă, de exemplu, se publică mai multe articole despre Republica Moldova decît în presa românească (mă refer, desigur, la presa “centrală” românească, nu la ziarele din judeţele apropiate geografic de Basarabia şi Bucovina ucraineană). Nu o să dau drept contraaexemplu interesul presei din Ungaria faţă de maghiarimea dinafara graniţelor acesteia, ci mă voi întreba – retoric! – dacă nu cumva interesul presei din apropierea puterilor politice reflectă, de fapt, interesul general al cetăţenilor României faţă de “fraţii” lor de pe lîngă graniţe. Adică, “factorul politic” s-ar putea să nu-şi dea prea mare osteneală în această direcţie, întrucît ştie că nu va fi “amendat” la vot de către electoratul românesc, pe care nu-l prea doare, de fapt, de ce se întîmplă/ se va întîmpla cu românimea din statele vecine.
Aşa să fie? Mă tem că, dincolo de rare puseuri sentimentale, mai ales ale unora mai vîrstnici, sentimenul naţional veritabil a fost erodat graţie atacurilor unor “europenişti”, “agenţi de influenţă” ai te miri cui. Dar dincolo de sentimenul naţional, există interesul naţional. Sau nu mai există nici acesta?!
Autor: Ilie Călian
Sursa: Făclia de Cluj