Aeroportul Internațional Chișinău și Aeroportul din Iași au încheiat recent un acord privind consolidarea cooperării în mai multe domenii de interes comun.
Părțile au stabilit astfel obiective comune de colaborare, manifestându-și dorința de a coopera în ceea ce privește accesarea programelor europene transfrontaliere și dezvoltarea activităților din perspectiva fondurilor europene. Totodată, s-a făcut referire și la cooperarea sectorială pe alte domenii de interes comun și schimb de bune practici.
Acordul a fost semnat joi, 7 decembrie, în cadrul unei întrevederi, la Chișinău, dintre directorul general al Aeroportului din Iași, Romeo Vatră și administratorul interimar al Aeroportului Chișinău, Constantin Vozian.
La discuții au participat și membrii Consiliului de Administrare a Aeroportului din Iași, dar și Ion Coșer, consulul general al Republicii Moldova în acest oraș, aflați de asemenea într-o vizită la Chișinău.