Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Răuțel, raionul Fălești din Republica Moldova, a decis să adere la Mitropolia Basarabiei a Patriarhiei Române.
Enoriașii din această localitate au amintit că strămoșii lor au venit din regiunea Cernăuți. Totodată, ei au condamnat Biserica Ortodoxă Rusă pentru faptul că sprijină războiul din Ucraina.
„Ucraina este invadată de trupele rusești, care ucid, violează, jefuiesc și distrug averea agonisită de oameni prin muncă onestă de ani de zile. Oribil este că încă de la începutul invaziei ruse în Ucraina, Biserica Ortodoxă Rusă sprijină deschis și ferm războiul. Astăzi, putem spune că Biserica Ortodoxă Rusă este direct implicată în războiul din Ucraina, își înființează propria armată de mercenari pe care îi antrenează în biserici cu instructori din trupele speciale pentru a-i trimite apoi să lupte în Ucraina.
Fiind solidari cu rudele noastre din Cernăuți, viața și pacea cărora a fost devastată de invazia armatei ruse, fiind convinși că Biserica creștină nu are dreptul moral și spiritual să susțină războiul și crimele, nedorind să fie parte a Bisericii care susține deschis războiul în țara vecină, enoriașii Comunității Religioase Parohia cu Hramul „Adormirea Maicii Domnului” din cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova cu sediul în satul Răuțel, Fălești au decis să se alăture Mitropoliei Basarabiei”, se arată într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a Primăriei Răuțel.