Miercuri, 20 iunie, în oraşul german Rottach-Egern, în cadrul conferinţei “Privind promovarea măsurilor de consolidare a încrederii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean” organizată de OSCE, cu sprijinul Irlandei şi al Guvernului german, a avut loc întrevederea la nivel înalt între Vlad Filat şi Evghenii Şevciuk, se arată într-un comunicat al Direcţiei de relaţii cu presa din cadrul Executivului de la Chişinău.
La întrevedere au mai participat vicepremierul pentru reintegrare, Eugen Carpov, reprezentantul politic al Tiraspolului în procesul de negocieri privind reglementar a conflictului transnistrean, Nina Ştanski şi reprezentanţii participanţilor procesului de negocieri în formatul „5+2”.
În cadrul întrunirii, Vlad Filat şi Evghenii Şevciuk le-au comunicat participanţilor procesului de negocieri în formatul „5+2” că au convenit să continue acţiunile în vederea redeschiderii circulaţiei pe podul peste râul Nistru, în regiunea localităţii Gura Bîcului, pe care nu a mai existat circulaţie timp de 20 de ani. Ei s-au arătat încrezători că această acţiune va facilita circulaţia oamenilor şi transportului în regiune, această porţiune fiind parte a unui traseu internaţional.
După întâlnirea în format extins, a urmat o întrevedere în format restrâns, la care au participat doar Vlad Filat, Evgheni Şevciuk, Eugen Carpov şi Nina Ştanski. Participanţii la întrevedere au discutat despre acţiunile ce urmează a fi întreprinse în continuare de comun acord în ceea ce ţine de libertatea circulaţiei şi excluderea obstacolelor existente. La final, s-a adoptat şi un comunicat comun.
Părţile au analizat procesul de realizare a prevederilor Înţelegerii protocolare privind reluarea plenară a circulaţiei trenurilor marfare pe calea ferată din 30 martie 2012. A fost menţionată necesitatea detalizării procedurilor de export şi import şi asigurării funcţionării circulaţiei stabile a transportului feroviar în regim deplin. Părţile au exprimat disponibilitatea pentru perfecţionarea mecanismelor de realizare a înţelegerilor convenite în domeniul dat.
Totodată, au fost examinate chestiunile ce ţin de reluarea transportului auto de pasageri şi mărfuri. S-a menţionat că soluţionarea problemelor respective, în baza unor principii de colaborare coordonate şi reciproc avantajoase, va constitui un pas semnificativ în normalizarea relaţiilor în ceea ce priveşte libertatea de circulaţie şi va crea premise pentru consolidarea încrederii şi soluţionarea altor probleme importante.
Conferinţa „Promovarea măsurilor de consolidare a încrederii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean” se va desfăşura până pe data de 23 iunie.