Statele Unite ale Americii vor oferi încă 85 de milioane de dolari pentru consolidarea sectorului energetic din Republica Moldova. Investiția este parte a unui amplu pachet de sprijin în valoare de 300 de milioane de dolari anunțat anul trecut.
Astfel, premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, și secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, au vizitat în aceasta dimineață stația electrică de la Brăila, municipiul Chișinău, una din locațiile unde vor fi instalate sistemele de dimensiuni mari pentru stocarea energiei electrice în baterii.
Oficialul de la Chișinău a apreciat sprijinul de 85 de milioane de dolari oferit de SUA, amintind că o sumă similară a fost alocată anul trecut pentru a ajuta Guvernul Republicii Moldova să compenseze facturile cetățenilor pentru consumul de resurse energetice.
Totodată, el a mai remarcat că ajutorul SUA nu se limitează doar la sectorul energetic, ci se extinde în domenii precum creșterea economică, reformarea justiției, lupta împotriva corupției, sectorul agroalimentar, dar și sporirea rezilienței instituțiilor statului.
„Republica Moldova și Statele Unite cooperează pentru a livra ceea ce contează cel mai mult pentru cetățeni – pacea și bunăstarea. Vom continua să implementăm reformele esențiale pentru a asigura un viitor prosper și sigur cetățenilor și a integra R. Moldova în Uniunea Europeană, iar sprijinul SUA rămâne esențial în atingerea acestor obiective ambițioase”, a declarat premierul Dorin Recean.
La rândul său, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a reafirmat sprijinul puternic al SUA orientat spre a ajuta Republica Moldova în dezvoltarea unui sector energetic eficient și sustenabil. „Asistența continuă a SUA va sprijini autoritățile de la Chișinău în continuarea eforturilor de reformă. Vom ajuta Republica Moldova să construiască un viitor democratic, prosper și suveran”, a dat asigurări oficialul american.
Menționăm că grație investiției SUA, vor fi procurate și instalate echipamentele necesare pentru a consolida rețeaua energetică a Republicii Moldova și a facilita comerțul sporit cu energie electrică cu România, Ucraina și piața europeană.
Noul sistem de dimensiuni mari pentru stocarea energiei electrice în baterii (BESS) și echipamentul suplimentar vor îmbunătăți fiabilitatea rețelelor electrice ale R. Moldova și vor contribui la gestionarea eficientă a rezervelor de energie și fluctuațiile cererii, la integrarea energiei din surse regenerabile și la mărirea capacităților pe măsură ce necesitățile energetice ale consumatorilor evoluează.
SUA au oferit Republicii Moldova, începând cu anul 1992, sprijin ce depășește 2,5 miliarde de dolari. De la izbucnirea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, Statele Unite au acordat asistență financiară în valoare de 774 de milioane de dolari, dintre care 300 de milioane sunt destinate depășirii crizei energetice și consolidării securității energetice a R. Moldova.
De asemenea, în cadrul vizitei sale la Chișinău, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken a anunțat miercuri, 29 mai, un nou sprijin financiar de 50 de milioane de dolari pentru sprijinirea reformelor în justiție, dar și pentru combaterea dezinformării și altor manifestări ale „războiului hibrid” purtat de Rusia.