Deputații socialiști Igor Dodon și Zinaida Grecianîi, însoțiți de câțiva zeci de tineri de la Garda Tânără, au plecat capetele în fața monumentului domnitorului, în semn de respect față de rolul istoric fundamental al acestuia, se arată într-un comunicat de presă al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.
Întrebat despre ce influență are Ștefan cel Mare asupra prezentului, Igor Dodon a declarat că ar fi bine ca politicienii noștri să nu dea uitării mesajul de căpătâi al lui Ștefan cel Mare: Moldova este a urmașilor urmașilor noștri. Dacă ar urma acest îndemn al marelui domnitor, politicienii moldoveni ar munci mai mult pentru viitorul țării, mai puțin pentru interese personale și partinice.
În opinia lui Igor Dodon, Ștefan cel Mare a fost, este și va fi un simbol al statalității moldovenești și al dăinuirii moldovenilor ca națiune. Și acest simbol trebuie cultivat și promovat, se mai spune în același comunicat de presă.
Astăzi, 02 iulie 2012, se împlinesc 508 ani de la trecerea în neființă a Domnitorului Ștefan cel Mare.