La sfârşitul săptămânii trecute, premierul Republicii Moldova s-a deplasat la Sankt Petersburg pentru a participa la summit-ul Comunităţii Statelor Independente, unde l-a întâlnit pe omologul său rus, Vladimir Putin. Întrevederea a avut loc la numai 5 zile după semnarea unei declaraţii ruso-ucrainene cu privire la soluţionarea problematicii transnistrene şi având în vedere că Republica Moldova nu a fost invitată la discuţii, Vlad Filat a ţinut să evidenţieze poziţia Moldovei faţă de conţinutul declaraţiei în cadrul întrunirii CSI. De asemenea, cei doi prim-miniştri au abordat subiecte precum necesitatea încheierii unui parteneriat strategic între Republica Moldova şi Federaţia Rusă, intensificarea cooperării comerciale şi economice între cele două state ( o măsură prevede deschiderea unor noi terminale pentru exportul vinului moldovenesc în Rusia), plata datoriilor în valoare de peste 2 miliarde de dolari ale Tiraspolului la gazele naturale, precum şi prelungirea termenului de înregistrare a cetăţenilor moldoveni pe teritoriul rusesc de la 3 la 30 de zile. Ulterior discuţiilor purtate, Vladimir Putin a declarat pentru un post de televiziune că situaţia din Republica Moldova este încă instabilă, asemănătoare celei din Kîrgîzstan, iar Federaţia Rusă are tot interesul ca statele vecine să cunoască stabilitatea politică şi economică. Drept replică, premierul Vlad Filat a recunoscut că afirmaţiile omologului său rus l-au dezorientat deoarece în timpul întrevederii a fost tratat conform expresiei unei relaţii egale, lipsite de reticenţă.
Poziţia oficială exprimată de Vladimir Putin se înscrie în registrul jocului de intimidare şi de reafirmare a puterii geopolitice pe care Rusia îl practică în ultimii ani în regiune ( vezi cazul Georgiei), iar plasând Republica Moldova ( stat democratic, care aspiră activ, prin reforme, la integrarea europeană) pe aceeaşi treaptă cu Kîrgîzstan ( care a impresionat neplăcut internaţional prin teatrul de violenţe şi ciocniri din ultima perioadă, precum şi prin nivelul constant ridicat al infracţionalităţii şi lipsa de interes faţă de Vest) nu reprezintă altceva decât marca unei ameninţări voalate comunicate Chişinăului, a unei presiuni spre reconfigurarea strategiei adoptate de Moldova după evenimentele petrecute în aprilie 2009. Să nu trecem cu vederea, precum autorităţile precaute de la Chişinău, că Rusia nu uită, dar nici nu iartă.