O concluzie fundamentală care trebuie dedusă din evenimentele de la Bălţi, când mai mulţi simpatizanţi ai partidelor xenofobe au atacat un marş paşnic al unor tineri români basarabeni, ar fi aceea că ideea de unificare a celor două state româneşti trebuie neapărat reevaluată şi axată pe realităţi şi vectori eficienţi, părăsind astfel vechile redute în care demult au ruginit şi blindajele, dar şi puştile cu cremene ale ostaşilor îmbătrâniţi de atâta deznădejde istorică, susține Arcadie Gherasim într-o emisiune a posutului de radio Vocea Basarabiei.
Cu alte cuvinte, stimaţi ascultători, mişcarea unionistă din Republica Moldova trebuie călăuzită pe făgaşul modernităţii, al realismului, al eficienţei efortului general şi al interesului foarte privat şi particular al fiecărui basarabean aparte. Ea trebuie să-şi păstreze valenţele adevărului şi ale dreptăţii istorice, însă ar urma să fie asanată de speculaţii şi interese deşănţate de tot. Mişcarea unionistă ar trebui să devină una misionară ci nu o acţiune revanşarda, ea ar trebui sa devină o perspectivă de largă rezonanţă ci nu un prilej de martirizare pentru apologeţi cointeresaţi sau să implice practici legionare stânjenitoare. Unirea se face, ce clădeşte nu din regrete, isterici, replici şi convulsii istorico-literare sau ideologii partinice personificate până la repulsie. Marea Unire se edifică pe temelii noi, pe principii şi idei noi, pe pragmatism geopolitic şi foarte multă răbdare, tenacitate, consecvenţă şi chiar hâtrenie dacă vreţi. Să nu uităm că acţiunea îşi propune să adune într-un întreg nu doar pământuri istorice străvechi ci şi oameni vii, destine omeneşti, compatibilităţi şi incompatibilităţi, patrioţi şi mai puţin patrioţi, prieteni şi chiar duşmani.
Iată de ce eu sunt convins că unirea celor două state româneşti se poate produce doar în Europa Unită şi lucrul acesta îl cunosc chiar şi cei mai intoleranţi apologeţi ai fluturării de steaguri şi consumatori de hârtie de ziar sau spaţiu de blog – un soi de animatori de melancolie istorică, de propovăduitori ai păşunismului în abordarea unităţii de neam, care iată-i de parcă încremeniţi în patosul iluzoriu al anilor nouăzeci care azi nici nu mai e la modă şi nici ne e de mare ajutor la realizarea a aceea ce a fost compromis şi continuă să fie compromis prin mişcări şi fapte lipsite de durabilitate.
În condiţiile istoriei moderne, ale unor evenimente politice care acum un deceniu păreau simple himere, ideea unionistă românească trebuie plasată în contextul ideii unionismului european şi euroatlantic, în sistemul de valori şi eforturi ale popoarelor din fostul lagăr socialist de a-şi consolida independenţa lor naţională, pentru ca abia mai apoi să fie în stare să negocieze împreună cu celelalte popoare de pe continent cât şi la ce preţ să cedeze din această independenţă în numele interesului comun. Pentru aceste popoare perioada de adevărată desprindere de comunismul şi imperialismul velicorus au constituit-o anii în care s-au aflat în anticamera UE, adică având statutul de ţară asociată. România a avut acest statut timp de opt ani şi încă nimeni nu pune mâna în foc că s-a rupt definitiv din tentaculele caracatiţei de la răsărit. Dar ce să mai vorbim de Republica Moldova în acest caz?
Continuare Vocea Basarabiei
Sursa foto: tribuna.md
