Partea I
Voi prezenta în cele ce urmează câteva date statistice din două localităţi ale Republica Moldova, după care voi lua în discuţie fiecare caz în parte.
Situaţia 1.
Comuna Ţaul, raionul Donduşeni
a) Populaţie: 3331 locuitori (aici şi în continuare, datele cu privire la populaţie şi structura etnică provin din rezultatele recensământului general al populaţiei Republicii Moldova, efectuat în 2004)
b) Structura etnică:
91,95% – români
5,31% – ucraineni
2,28% – ruşi
0,72% – alte etnii
c) Rezultatele alegerilor parlamentare anticipate din 28 noiembrie (aici şi în continuare, potrivit datelor CEC)
Numărul de alegători incluşi în lista de bază şi cea suplimentară: 2169
Prezenţa la vot: 1555 cetăţeni – 71,69%
Voturi valabil exprimate: 1540
PCRM – 625 – 40,58% AIE – 54,67%[1]
PLDM – 623 – 40,45%
PDM – 145 – 9,42%
PL – 54 – 3,51%
AMN – 20 – 1,30%
Alţii – 73 – 4,74%
Situaţia 2.
Comuna Moşana, raionul Donduşeni
a) Populaţie – 2141 locuitori
b) Structura etnică:
93,37% – ucraineni
5,49% – români
0,74% – ruşi
0,40% – alte etnii
c) Rezultatele alegerilor anticipate din 28 noiembrie
Numărul de alegători incluşi în lista de bază şi cea suplimentară – 1463
Prezenţa la vot: 963 cetăţeni – 65,82%
Voturi valabil exprimate: 962
PCRM – 885 – 91,99% AIE – 4,98% (inclusiv AMN)
PD – 33 – 3,43%
PLDM – 10 – 1,03%
Alţii – 34 – 3,53%
PL nu a acumulat nici un vot.
Analiză:
Cifrele prezentate mai sus demonstrează că în situaţiile luate în discuţie, putem observa o legătură între structura etnică a populaţiei şi preferinţele de vot ale acesteia. Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a fost susţinut aproape în totalitate de populaţia de etnie ucraineană şi rusă din comuna Moşana, proporţie care constituie 94,11%. PCRM a acumulat în această localitate 91,99% din voturi. Partidele din AIE au acumulat 4,98% din voturi, în condiţiile în care proporţia populaţiei româneşti este de 5,49%. În comuna Ţaul structura etnică a populaţiei este diametral opusă celei din Moşana. Aici românii constituie 92% din populaţie, iar ucrainenii şi ruşii – 7,6%. Cu toate acestea, nu se observă aceeaşi cauzalitate ca în cazul Moşanei. PCRM acumulează aici 40,58% din voturile cetăţenilor, iar partidele din AIE – 54,67%.
Concluzia, în ambele situaţii, este că etniile slave (ucrainenii şi ruşii), vorbitoare de limbă rusă, şi orientate identitar spre spaţiul ex-URSS preferă aproape în unanimitate Partidul Comuniştilor din Republica Moldova.
În acelaşi timp, chiar dacă populaţia românească susţine preponderent partidele din AIE, majoritatea este foarte fragilă – puţin peste 50%, comuniştii păstrându-şi şi ei peste o treime din sufragiile etnicilor români.
Astfel, se poate conchide[2] că nucleul electoral (hardcore) al PCRM este format din etniile slave minoritare, şi că succesul electoral al acestui partid, faptul că el îşi păstrează pachetul de control (41 de mandate) în cadrul alegerilor prezidenţiale, putând astfel influenţa în continuare starea de lucruri din Republica Moldova, se datorează susţinerii acordate de minorităţi.Votul etnic continuă să existe şi să se manifeste în Republica Moldova, el fiind cea mai evidentă şi importantă din punct de vedere politic manifestare a clivajului etno-cultural existent în societatea moldovenească. Votul etnic nu a scăzut, nu s-a estompat, din contra, el pare să fie astăzi mai prezent ca niciodată.
Pretenţiile partidelor din AIE că au reuşit să-i scoată pe minoritari de sub influenţa PCRM s-au dovedit a nu fi reale, deşi s-au făcut eforturi în acest sens.
Votul etnic se manifestă doar într-o direcţie, în cea a minoritarilor. Majoritatea românească votează şi ea pentru PCRM în proporţii ridicate, dar la ultimele două scrutine, şi mai ales la ultimul, a dat preferinţă, totuşi, partidelor din AIE înaintea comuniştilor. Însă reţeta succesului PCRM a fost combinarea votului emoţional procomunist al minoritarilor cu votul oportunist procomunist al populaţiei majoritare.
Chiar dacă numărul românilor care votează PCRM a început să scadă (de exemplu, în Ţaul, la 29 iulie 2009 votaseră cu comuniştii 54% din alegători faţă de aproape 41% acum), acest proces este prea lent, durează, totuşi, încet şi nu se ştie cât de stabil este, mai ales pe fondul crizei economice. Motivele le ştim cu toţii: incertitudinea care planează în rândurile populaţiei majoritare, afectate de un nivel de educaţie mai scăzut decât minoritarii, şi, foarte important, de criza identitară.
Mai e un lucru grav aici. Să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să ne închipuim că peste două-trei cicluri electorale complete (4 ani) procentul românilor care votează cu PCRM ajunge la nivelul minoritarilor care votează AIE. Vom avea atunci două grupuri de populaţie care preferă cu majorităţi covârşitoare două grupuri politice adverse, care nu s-au menajat reciproc niciodată, ci din contra, se atacă dur ori de câte ori au ocazia.
Dacă preferinţele de vot vor coincide, în mare măsură, cu apartenenţa etnică, riscăm să ne pomenim într-o situaţie favorabilă izbucnirii unor conflicte de proporţii, mai ales dacă luăm în consideraţie electoratul tânăr pro-AIE, în creştere şi fortificare. În acest sens, nici comuniştii nu bat pasul pe loc, întinerindu-şi partidul şi adoptând mesaje mai atractive pentru tineret. PCRM va rămâne oricum în jurul a 20-25% din sufragii, transformându-se într-un partid etnic foarte puternic, cu electorat organizat şi centrat în jurul ideii de „cetate asediată”, menţinându-şi eventual şi câteva procente din votul românilor. Dacă situaţia va evolua într-o asemenea direcţie, consecinţele pe termen mediu şi lung pentru stabilitatea statului Republica Moldova sunt greu de prevăzut.
Această analiză nu are intenţia de a acuza minoritarii că îi preferă pe comunişti, nici de a cere pedepsirea într-un fel sau altul a acestora, aşa cum aş putea fi acuzat de către unii răuvoitori. Din contra, ea este menită a atrage atenţia opiniei publice asupra persistenţei unei probleme fundamentale pentru existenţa de mai departe a Republicii Moldova ca stat care doreşte să se integreze în Uniunea Europeană.
Cum eliminăm votul etnic? ar trebui să fie întrebarea asupra căreia să petreacă multe ore de meditaţie politicienii de la Chişinău.
Cireaşa de pe tort:
Ieri au avut loc alegeri în UTA Găgăuză pentru funcţia de guvernator. După ora 0.00, din presa on-line de la Chişinău era imposibil să afli rezultatele preliminare. În schimb, pe portalul informaţional rusesc REGNUM a apărut în jurul orei 2.00 un articolaş de vreo 3-4 propoziţii care conţinea datele cu privire la votul cetăţenilor din autonomia găgăuză.
Întrebarea pe care mi-am pus-o după constatarea acestei situaţii a fost: cine are mai multă nevoie de cetăţenii Republicii Moldova de altă origine etnică decât cea română, Chişinăul sau Moscova?
Voi continua zilele viitoare cu partea a II-a a analizei, în care voi combina clivajul etnic cu clivajul urban-rural şi centru-periferie.
[1] NOTĂ: Această analiză nu ţine cont de presupusele intenţii ale Partidului Democrat de a se alia cu PCRM, caz în care AIE îşi va înceta existenţa, ci se referă la profilele de vot ale alegătorilor PDM. Din moment ce acest partd a acumulat peste 12% din voturi la 29 iulie 2009, iar la 28 noiembrie 2010, aproape 13%, este logic să presupunem că aflarea sa în cadrul AIE nu i-a nemulţumit pe alegătorii săi iniţiali, ci din contra, i-a atras şi pe alţii. Astfel, am contabilizat sufragiile acordate Partidului Democrat ca fiind voturi în favoarea AIE.
[2] Îmi permit să fac o generalizare, extrapolând analiza la nivelul întregii Republici Moldova, deşi este evident că populaţia celor două comune nu poate fi utilizată pe post de eşantion reprezentativ. Sunt sigur, însă, că tabloul de influenţă etnic/electoral prezent în aceste două situaţii se repetă în cazul multor localităţi ale republicii. În partea a II-a a analizei, vom lua în discuţie cazul unei alte localităţi în care se atestă aceeaşi cauzalitate, odată cu clivajul urban-rural şi centru-periferie.
Sursa: Dan Nicu
Foto: Iulia Modiga
