Orice marş, orice manifestaţie reprezintă o însuşire a spaţiului public. Când un grup îşi proclamă idealurile în stradă, vrea de fapt să spună că strada îi aparţine. Marşurile unioniste au demonstrat că sunt mulţi tineri la Chişinău care îşi doresc unirea Basarabiei cu România. Grupările antiunioniste au avut manifestări anemice, mai degrabă au vrut să îşi marcheze existenţa. Însă nu trebuie să ne lăsăm păcăliţi de aceste manifestări reduse ca amploare – în spatele anti-unioniştilor se găsesc forţe mult mai mari care au la îndemână mai multe metode şi mijloace de acţiune.
Marşurile unioniste pot avea urmări neprevăzute. Nu cu foarte multă vreme în urmă am asistat la o scenă îngrijorătoare într-un troleibuz care circula pe Ştefan cel Mare: un tânăr taxator era apostrofat violent în limba rusă de un alt tânăr. Din ce am înţeles taxatorului i se reproşa că nu a vrut să vorbească ruseşte. Indignatul se cam poticnea vorbind rusa şi în momentele de vârf ale furiei trecea brusc la română: „Spune ce eşti? Ai strigat şi tu noi suntem rumâni? Eşti rumân?” Câteva bătrâne îl susţineau în rusă pe indignat care spunea ceva de genul că de vreme ce pe bilet scrie în rusă, atunci şi taxatorul trebuie să îi vorbească în rusă.
