Prim-ministrul Republicii Moldova Vlad Filat a avut astăzi la Moscova o întrevedere cu Prim-ministrul Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, informează Direcția Comunicare și relații cu presa a Guvernului Republicii Moldova.
Cei doi oficiali au avut o întrevedere tete-a-tete, care a fost urmată de o întrevedere în plen a delegațiilor. În cadrul acesteia s-a discutat despre relațiile dintre cele două state la etapa actuală și importanţa menţinerii în continuare a unei dinamici pozitive pe toate dimensiunile.
După întrevederea celor două delegații a avut loc ceremonia de semnare a Acordului de cooperare între Ministerul Afacerilor Interne al RM și Ministerul de Interne al FR, a Acordului de cooperare între Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcţiilor al RM și Ministerul Dezvoltării Regionale al FR, precum și a Regulamentului privind crearea unei comisii formată din istorici moldoveni și ruși.
Ulterior, Vlad Filat și Dmitri Medvedev au susținut o conferință de presă.
Premierul rus, Dmitri Medvedev, a declarat pentru presă că, în cadrul întrevederii, discuțiile au fost intensive și deschise.
„Am constat că avem mai multe evoluții în relațiile noastre. În ultima perioadă s-a înregistrat o creștere constantă a volumului schimburilor comerciale, care anul trecut au constituit 2 miliarde de dolari, iar în prima jumătate a acestui an deja a depășit 1 miliard de dolari. Pînă la finele anului 2012, după estimările preventive, schimburile comerciale între țările noastre vor atinge nivelul cu cca 20 la sută mai mare decît în anul 2011″, a spus Dmitri Medvedev.
Premierul rus a precizat că există posibilitatea extinderii relațiilor economice.
„Există șanse de creștere și nu sînt deloc mici. Investițiile nu sînt mari și există posibilitatea să le intensificăm. Cele rusești se cifrează la sute de milioane, iar cele moldovenești – la zeci de milioane. Nu este mult şi noi optăm pentru intensificarea acestora”, a spus Dmitri Medvedev.
Șeful Cabinetului de Miniștri din Rusia a specificat că proiectele investiționale sînt o prioritate pentru țara sa, iar volumul investițiilor în economia Moldovei este de circa 200 milioane dolari.
Dmitri Medvedev a mai menționat că, în cadrul întrevederii, au fost abordate subiecte ce vizează cooperarea în sectoarele agricol, energetic, alimentar și IT.
„Am vorbit, de asemenea, despre problemele regionale. Am fost mirat că 50 de regiuni din Federația Rusă au acorduri de cooperare cu tot atîtea regiuni din Moldova, ceea ce semnifică un bun contact între cetățenii țărilor noastre. Rusia este interesată ca R. Moldova să fie un stat puternic, independent și suveran. Sîntem interesați ca Moldova să se dezvolte ca un teritoriu activ, iar procesele de reglementare a problemei transnistrene să fie mai intense. Noi sîntem deschiși să discutăm acest subiect, care este foarte important pentru Moldova ca să se dezvolte în calitate de stat independent și suveran”, a spus Dmitri MEDEVEDEV.
La rîndul său, Vlad Filat a mulțumit Premierului rus pentru invitația de a vizita Federația Rusă și a discuta deschis un spectru larg de subiecte ce interesează cele două state.
Vlad Filat a subliniat că dinamica relațiilor moldo-ruse este pozitivă și a mulțumit pentru dialogul deschis și atenția acordată relațiilor dintre cele două state.
Premierul a menționat că, în cadrul întrevederii, a fost abordat și subiectul ce vizează aspectul umanitar a colaborării moldo-ruse, amintind despre inaugurarea de ieri a Zilelor culturii moldovenești în Rusia.
„Am convenit ca, în perioada 15 – 16 noiembrie a anului curent, la Chişinău să fie organizată cea de-a XIII-a şedinţă a Comisiei economice interguvernamentale. În cadrul acesteia va fi pregătit și semnat Acordul privind migrația și readmisia. De asemenea, va fi organizat un forum economic cu participarea oamenilor de afaceri din Republica Moldova şi Federaţia Rusă. Noi sîntem interesați de atragerea a cît mai multor proiecte investiționale”, a spus Vlad Filat.
Referindu-se la problema transnistreană, Prim-ministrul a mulțumit Federației Ruse pentru poziția stabilă privind suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, menționînd că reglementarea acestui conflict va duce la îmbunătățirea vieții locuitorilor din stînga Nistrului.
Vlad Filat a anunțat că l-a invitat pe Dmitri Medvedev la Chișinău și acesta a aceptat invitația.
În cadrul aceleiași conferințe de presă, Dmitri Medvedev a spus că tradiţional a fost discutat și subiectul privind livrarea vinului moldovenesc în Rusia.
„Aproximativ 38% din producția vinicolă moldovenească este consumată de ruși, iar 10% din importurile vinului din afară îl constituie cel moldovenesc. Este o cifră foarte bună. Din păcate, există și unele probleme, deși cei care livrează acest produs respectă condițiile. Astăzi, am discutat despre îmbunătățirea logisticii de livrare a vinului și am dat indicații responsabililor din acest domeniu”, a spus Dmitri Medvedev.
Referitor la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, Premierul rus a spus că participarea în orice fel de reuniuni trebuie să rezulte din interesul național al țării și nu poate fi impusă, acest lucru fiind valabil și pentru UE sau zona de comerț între statele CSI.
„Noi niciodată nu am obligat partenerii noștri să accepte ceva. Desigur, este interesul nostru ca Uniunea vamală să se extindă, dar aceasta trebuie să se întîmple în mod firesc. Dacă Moldova va fi interesată, noi sîntem gata să examinăm posibilitatea”, a spus Dmitri Medvedev.
La rîndul său, Vlad Filat a spus că vinul moldovenesc este și o bogăție a Rusiei.
„De multe ori emoțiile prevalează în relațiile economice. Am discutat despre deschiderea unui nou punct în Breansk, care va facilita livrarea vinurilor pe piața Rusiei. Pe lîngă vinuri, noi avem condiții bune de a exporta fructe și legume. Nu trebuie să existe bariere în procesele economice”, a spus Vlad Filat.
Referitor la Uniunea vamală, Vlad Filat a precizat că Republica Moldova este parte a CSI și a semnat Acordul privind comerțul liber dintre aceste state, iar acțiunile noastre reflectă interesul țării noastre.
Referitor la semnarea contractului pentru livrarea gazului, Dmitri MEDEVDEV a menționat că nu există contradicţii, ci doar viziuni diferite.
„Eu am înaintat un pachet de propuneri partenerilor noștri și am discutat intens acest subiect, aducînd toate argumentele, inclusiv asupra pachetelor energetice. Am spus că avem relații bune cu UE, circuit comercial mare, vrem regim liberalizat de vize, dar avem și viziuni diferite, inclusiv în ceea ce ține de pachetele energetice. Din păcate, modului cum sînt formulate și se implementează, lovesc în interesul Rusiei și a companiilor ruse, inclusiv a „Gazprom”. Din acest motiv, sîntem nevoiți să ținem cont și de statutul de membru a asemenea organizații, inclusiv de participarea în Comunitatea Energetică. Am făcut propunerile pentru viitor și sper că partenerii moldoveni le vor aprecia și își vor prezenta viziunea lor”, a spus Dmitri Medvedev.
Premierul Vlad Filat a spus că ar fi fost foarte simplu dacă problema respectivă era discutată doar prin prisma cooperării economice, menționînd că nu este o problemă dificilă, dar este nevoie de o abordare complexă. Vlad Filats-a referit aici la condițiile de livrare, cît şi la situația din acest domeniu din stînga Nistrului.
„Este important ca noi să discutăm și sper că ne vom apropia de momentul cînd vom conveni asupra principiilor și vom semna Acordul interguvernamental în domeniul energetic, care va sta la baza livrărilor de gaz din Federația Rusă, dar și la baza soluționării problemelor ce vizează domeniul energetic”, a spus Vlad Filat.