Scriitorul şi bloggerul rus controversat Eduard Baghirov, pe numele căruia sunt deschise dosare penale în Republica Moldova, a acordat publicaţiei Ziarul de Gardă un interviu în care îşi exprimă impresiile cu privire la identitatea cetăţenilor Republicii Moldova, despre dorul de Chişinău, dosarul ,,7 aprilie” şi ce a lăsat în urmă atunci când s-a refugiat la Moscova.
Redăm în continuare interviul integral:
— Ce faceţi acum? Nu vă este dor de R. Moldova, de «prietenii» dvs. procurori? Cum aţi comenta decorarea cu o înaltă distincţie de stat a maiorului SIS, Alexandru Balan?
— Mă ocup de ceea ce m-am ocupat şi anterior – scriu cărţi şi scenarii. Ba chiar, în prezent, au loc filmările unei pelicule istorico-artistice cu 9 episoade, care va fi lansată în 2013 pe canalul TV “Россия-1». Filmările sunt realizate de regizorul hollywoodian Vadim Perelman, cunoscut datorită celor trei nominalizări la «Oscar» pentru filmul său «Casa din nisip şi ceaţă». Până la mine, acesta a lucrat cu Steven Spielberg şi cu Uma Thurman. La filmări, participă cei mai buni actori ruşi: Evgheni Mironov, Vladimir Mashkov, Chulpan Hamatova şi alte nume nu mai puţin demne. Scenariul pentru acest film îmi aparţine. Mai mult, corectura ultimelor episoade am făcut-o chiar din închisoare, în R. Moldova, ceea ce, bineînţeles, este destul de amuzant. Acum, R. Moldova va intra indirect în istoria cinematografiei universale contemporane. Şi, bineînţeles, {…} agent SIS Alexandru Balan merita să fie decorat cu medalia «Pentru merite militare» cel puţin pentru aceasta.
Faptul că el a fost decorat până la judecată nu a făcut decât să-l excludă pe preşedintele vostru din domeniul legitim politic, după care nimeni nu-l va mai lua în serios. Preşedinţii respectă cadrul dreptului internaţional, cel puţin etic, şi nu au dreptul la astfel de gesturi. Pe de altă parte, admit că Timofti a fost minţit de cineva.
Nu am printre prieteni niciun procuror. N-am făcut-o intenţionat. Aşa s-a întâmplat. «Protectorii» mei din PG, Sergiu Roşu şi Andrei Pântea, sunt nişte oameni foarte simpatici, doar că nu le-a surâs norocul cu sarcinile şi cu conducerea. Cea mai plăcută amintire despre serviciile speciale din R. Moldova mi-a lăsat-o directorul CCCEC, dl Chetrari, care mi-a trimis din biroul său în celulă o ediţie rară, o ediţie minunată, cu sublinieri detaliate şi cu stenogramele Procesului de la Nürnberg, de care am luat cunoştinţă cu o mare plăcere. În acest mod, dl Chetrari nu doar a dat dovadă de o agerime distinsă şi un gust literar deosebit, dar mi-a adus mult folos mie personal, deoarece, până atunci, am reuşit să studiez doar lapidarul şi tendenţiosul «Epilog de la Nürnberg». Un mulţumesc sincer pentru Viorel Chetrari.
Dacă îmi este dor de Moldova? Da, îmi este dor, deoarece republica voastră a reuşit să intre nu doar în viaţa mea, dar şi în sufletul meu şi nu mă simt confortabil să nu am posibilitatea să o vizitez. Totuşi, ştiţi, în condiţiile create, voi supravieţui cumva acestui fapt.
— Când şi în ce condiţii aţi auzit pentru prima oară despre R. Moldova?
— Pentru prima oară în viaţă am simţit Moldova şi oscilaţiile ei cu toată făptura mea pe când eram încă puştan, în timpul unuia dintre concertele de la Moscova ale trupei «Zdob şi Zdub», acum 15 ani. Astfel, sincer vorbind, ţara voastră mi-a fost dăruită de irepetabilul Roman Iagupov, al cărui credincios admirator rămân până în prezent. Şi acum, în momentele de tristeţe, deseori ascult «Doina haiducului» şi multe alte cântece ale acestor băieţi. În ultimii doi-trei ani, repertoriul româno-moldovenesc al listei mele de cântece s-a extins considerabil. Înţeleg perfect diferenţa dintre horă şi sârbă. În plus, chiar din primele secunde ale interpretării pot face diferenţa dintre lăutarii români şi cei moldoveni. Şi, bineînţeles, nu pot să nu amintesc de magicul radio «Noroc», pe care-l ascultam forţat zilnic, din camera vecină a centralei nr. 13 din Chişinău. Însă, «Zdob şi Zdub» sunt, pentru mine, ca şi prima femeie, prima dragoste – de neuitat şi pentru totdeauna.
— Aţi promis că veţi reveni. Bănuiesc că nu aţi mai fost aici de când aţi evadat. Când şi de ce este determinată această revenire?
— N-o să mai revin, prieteni. Aş fi fericit să mă pot întoarce, dar trebuie să privim adevărul în faţă. Regimul actual m-a numit duşmanul nr. 1, cu toate consecinţele. Din moment ce creasta acestui regim este o gaşcă inadecvată de ticăloşi neruşinaţi, vânduţi în totalitate şi fără limite, nu pot să merg cu ei pe aceeaşi cale. Deşi sunt o persoană creativă, cu escroci notorii nu joc cărţi.
— Să înţelegem că, de când aţi plecat din R. Moldova, nu aţi părăsit niciodată Rusia? Or, în caz contrar, aţi fi putut fi arestat…
— Într-adevăr, în prezent sunt în lista Interpolului, de aceea nu pot să părăsesc Rusia. Sper, totuşi, că aceasta este o problemă cu un caracter inerţial. Acum lucrăm asupra acestui fapt.
— Fiind dat în urmărire generală de R. Moldova, cum vă simţiţi în Rusia? Vă caută cineva?
— În Constituţia Federaţiei Ruse este inclus un articol potrivit căruia noi nu predăm cetăţenii noştri unor «bule» îndrăzneţe de aer. De aceea şi nu mă predau. Şi nici nu mă vor preda. Puteţi fi siguri de asta, deoarece Rusia e o ţară grandioasă, şi nu un bantustan cvasisălbatic şi fără drepturi, în care politicienii voştri au transformat draga mea Moldovă.
— Cu cine, din R. Moldova, mai păstraţi legătura?
— Cu nimeni. Absolut cu nimeni. Cu nicio persoană. Pentru orice cetăţean al Moldovei acest lucru este periculos.
— Din ce surse vă informaţi despre ceea ce se întâmplă în Moldova?
— Internetul. M-am abonat la sinteza zilnică a INFOTAG. În plus, în fiecare zi, dedic o jumătate de oră pentru studierea principalelor site-uri din Moldova. Astfel, sunt la curent cu tot ceea ce se întâmplă la voi. Însă, acest lucru îl fac mai mult automat. Nici nu ştiu de ce-l fac. La naiba… Cred că e dragoste.
— Ce ştiţi despre procesul în care sunteţi implicat la Judecătoria Buiucani? Aveţi frică de o eventuală condamnare?
— Despre «proces» nu cunosc absolut nimic. Mai mult, îmi este total indiferent acest proces de «judecată». Aş putea enumera pe degete toate birourile care dirijează această “şedinţă de judecată». De aceea, nu mai sper să fie respectată legea şi justiţia la orice judecată din ţara voastră. Cu siguranţă, însă, nu simt nicio frică. Cu ce ocazie? Orice delir ar decide în final «judecata» voastră, acest fapt nicicum nu va influenţa viaţa mea ulterioară. Cum stăteam în inima Moscovei şi beam whisky, aşa voi şi sta în inima Moscovei şi voi bea whisky.
— Premierul R. Moldova, Vlad Filat, a fost recent la Moscova, unde s-a întâlnit cu Putin şi cu Medvedev. Cum aţi comenta aceste întâlniri?
— Da, am urmărit această vizită destul de atent. Bineînţeles, îmi pare rău pentru Filat, dar mă tem că Vladimir Putin ştie foarte bine cu cine comunică. De aceea, delegaţia voastră a plecat fără nimic. Moldova actuală nu reprezintă acel stat cu care poţi negocia. Absolut nimeni nu vă crede. Autorităţile voastre, precum {…} de la piaţă, în orice moment, te pot minţi. Iar Putin este unul dintre cei mai mari politicieni, unul de anvergură universală, care nu poate să nu înţeleagă nişte lucruri elementare. Cu Putin poţi să ţii doar o discuţie deschisă. Intrigile şi minciuna nu trec. Putin este un personaj istoric măreţ. Un mic detaliu: în absolut toate celulele din închisorile moldoveneşti, inclusiv pe peretele din celula mea, atârna portretul lui Putin. L-am afişat personal. Aţi putea să vă închipuiţi ca la orice deţinut moldovean, în orice ţară, să atârne pe perete poza lui Lupu?
Acum e mai clar? În genere, între noi vorbind, dacă R. Moldova ar fi fost condusă doar de Filat, totul ar fi fost mult mai radios şi mai liniştit. El este un politician puternic, cu experienţă şi deja de o anvergură internaţională, şi noi toţi, în afara Moldovei, îl cunoaştem drept o persoană adecvată, o persoană capabilă de un dialog inteligibil. Păcat că, în condiţiile unei conjuncturi politice interne, el este nevoit să balanseze între prea multe şi prea paralele forţe politice, interese şi clanuri. În orice ţară, însă, scuzaţi, stăpân poate fi doar o singură persoană. Doar una singură, fără excepţii. Orice alianţă reprezintă dezordine. Şi atât timp cât va exista Alianţa, va fi dezordine. Fără alte variante.
— Acum, că a trecut mult timp de atunci, spuneţi-ne dacă există vreo legătură între «evadarea» dvs. din arest la domiciliu şi întâlnirea dintre Filat şi Putin, care avusese loc anterior?
— Păi, în general, de ce să ascund? Circulă zvonuri precum că transferarea mea din închisoare în arest la domiciliu a avut loc imediat după întâlnirea lui Putin şi Filat. Însă, ştiţi, eu nu mai am acea vârstă când oamenii discută serios nişte zvonuri, cu atât mai mult, de acest gen. Cu Vladimir Putin m-am întâlnit nu o singură dată înaintea alegerilor prezidenţiale din primăvară. Nu-i un secret că, la aceste alegeri, eram persoana lui de încredere, dar nu mi-a trecut prin cap să-l întreb dacă e adevărat. În ţara noastră, înainte de alegeri, aveam suficiente griji şi fără cele legate de Moldova.
Cuvântul «evadare», însă, degeaba l-aţi luat între ghilimele. A fost o evadare adevărată. Nu am discutat cu nimeni acest lucru din timp şi, cu siguranţă, nu am anunţat Ambasada Federaţiei Ruse sau alte forţe speciale ruseşti. A fost propria mea iniţiativă. Nu ştiu dacă acest fapt a fost urmărit de serviciile voastre speciale. Presupun că mai curând da decât nu. Însă, în Rusia, s-a aflat doar post-factum, când avionul ce zbura din Odesa aterizase la Domodedovo.
— Totuşi, ce a fost atunci între dvs. şi jurnalista de la Publika?
— Nu a fost nimic. Vika Kriukova, de fapt, este o jurnalistă foarte corectă: norocoasă, curajoasă şi insistentă. Ea, pur şi simplu, s-a aflat la timpul şi la locul potrivit, iar eu, la momentul potrivit, am descoperit la mine numărul ei de telefon mobil. Curată coincidenţă. În locul ei s-ar fi putut afla oricare alt jurnalist.
— Este clar că, pe deputatul comunist Mark Tkaciuk l-aţi cunoscut demult, înainte de 7 aprilie. În ce relaţii eraţi anterior şi în ce fel de relaţii sunteţi în prezent?
— Nu sunt cunoscut cu Mark Tkaciuk. Eu nu-i pot suporta pe comunişti şi, din această cauză, nu poate fi vorba despre vreun fel de relaţii cu reprezentanţii lor.
— În 2009, aţi declarat că aţi fost plătit de Mark Tkaciuk pentru organizarea evenimentelor din aprilie. Mai târziu, v-aţi dezis de acele declaraţii. Care, totuşi, este adevărul?
— Eu, pur şi simplu, îi provocam, prin intermediul blogului meu, pe colaboratorii SIS de la voi, cam grei de cap. Nu este un secret că, în cele 4 luni de detenţie, de la mine încercau să obţină «kompromat» împotriva lui Tkaciuk. Nu este un secret că eu deţin un astfel de «kompromat», şi nu doar la subiectul Tkaciuk: timp de doi ani, în Moldova, eu am muncit intens la cartea mea despre 7 aprilie. Am atâta material, încât aş putea edita o imensă lucrare enciclopedică, nu doar un simplu roman. Cei de la Procuratura Generală cunosc despre acest fapt, de aceea au şi exercitat presiuni asupra mea. Eu, însă, sunt un scriitor rus, nu un ticălos şi nu voi permite niciodată ca cineva să utilizeze materialele mele în detrimentul oamenilor. Chiar şi împotriva unei persoane {…}, cum e Mark Tkaciuk. Mai degrabă aş fi murit în închisoare, decât să semnez depoziţiile pe care le cereau de la mine.
— În ce fel de relaţii aţi fost şi mai sunteţi cu Natalia Morari?
— Timp de câţiva ani, cu Natalia Morari am fost foarte apropiaţi, prieteni. Acum, din cauza unor intrigi perfide ale unor oameni, nu este aşa şi mie nu-mi place această stare de lucruri.
— De ce ea nu mai este interogată? Cine o apără?
— Nu au pentru ce o interoga, pentru că ea nu poartă nicio vină. De fapt, nu sunt dispus să dezvolt acest subiect. Liniştea şi securitatea Nataliei sunt foarte importante pentru mine şi, în orice fel de condiţii, în orice conjunctură, în contextul oricăror feluri de intrigi, această situaţie nu se va schimba. Punct. Nu-mi mai adresaţi întrebări despre Morari.
— Circulă zvonuri că aţi fi agent al FSB-ului rusesc şi că v-aţi fi căsătorit cu o cetăţeană a R. Moldova dintr-un anume interes, după care aţi divorţat în scurt timp. Este adevărat? Cine e, de fapt, Eduard Baghirov?
— Se pare că mă cunoaşteţi destul de bine ca să mă suspectaţi de faptul că aş fi apt de un mariaj din interes. Este adevărat, fosta mea soţie s-a născut la Chişinău, a crescut în cartierul Râşcani, dar a fost cetăţeană a R. Moldova doar până la absolvirea şcolii, după care familia ei s-a transferat pentru totdeauna la Moscova. Astfel, eu mă însurasem cu o moscovită, cu femeia pe care o iubeam atunci, şi nu ar trebui să mă ofensaţi cu suspiciuni dispreţuitoare. Totuşi, eu nu sunt un dobitoc. Chiar dacă aş fi agent FSB, chiar dacă aş fi avut vreo misiune în Moldova, vă rog să mă credeţi că aş fi realizat-o cu metode şi remedii umane. Dragostea şi familia pentru mine nu sunt nişte vorbe în pustiu şi eu niciodată nu le-aş schimba pe 5 copeici. Astfel, vă rog să închidem această discuţie odată şi pentru totdeauna.
— Alţii spun că, pur şi simplu, aţi fi un oportunist…
— Astfel de aberaţii sunt fără sens. Eu nu sunt politician, de aceea nu simt nevoia să improvizez din mine dracul ştie ce. Oportunism e atunci când, cel puţin, rămâne neclară poziţia. În cazul meu, însă, oricui îi este clar că eu sunt rus, din cap până în picioare, şi niciodată interesele mele, oricare ar fi fost ele, nu au fost în detrimentul Rusiei. Această informaţie referitoare la mine e atât de deschisă, încât nu-i nicio nevoie ca cineva să o mai şi analizeze. Astfel, în preajma mea, niciodată nu a adiat cel puţin a oportunism.
— Când va fi editată cartea “Дежурный по апрелю», asupra căreia, din câte cunoaştem, lucraţi în prezent? E o ficţiune, după cum afirmă unii, sau sunt descrieri reale ale evenimentelor din aprilie 2009?
— Nu este ficţiune. Cum am mai spus, deţin foarte mult material documentar. De fapt, în niciuna dintre cărţile mele nu mi-am permis să redau lucruri inventate. Acest roman mai întârzie din simplul motiv că nu prea am timp. Sunt implicat într-un şir lung de proiecte literare şi cinematografice, din care cauză editarea cărţii mai întârzie. Îmi dau seama perfect câtă lume în R. Moldova aşteaptă acest roman. Eu nici pentru o clipă nu uit despre cititorii mei din Moldova. Voi încheia romanul imediat cum voi avea posibilitate.
— E posibil un nou «7 aprilie» în R. Moldova?
— În orice clipă! Dacă o astfel de fărădelege patriarhală va mai continua câţiva ani, există mari şanse ca cei din actuala putere să împartă soarta lui Ceauşescu. Eu scriu şi romane istorice, iar acest statut al meu presupune o cunoaştere profundă a istoriei, inclusiv a celei contemporane. Nu m-aş mira dacă l-aş descoperi pe {…} atârnat de un felinar, pe străzile Chişinăului… Cred că el merită chiar acum asta.
— Cum credeţi, când se va reuni Moldova cu România? Din ce cauză, în opinia dvs., ruşii nu acceptă că moldovenii sunt români?
— Moldovenii nu sunt români. Ei sunt moldoveni! Atunci când Ştefan cel Mare “îi avea» pe turci, unguri, polonezi, de fapt pe toţi, fără a-i selecta, România nu exista, de fapt: ca şi stat relativ independent, România a apărut în 1877, până atunci, însă, nici naţionalitate de român nu exista ca atare. Dacă cineva ar fi încercat să-i spună lui Ştefan că e român, acesta l-ar fi lăsat fără cap pe un astfel de «etnolog». Profunzimea şi puterea istoriei moldoveneşti sunt reprezentate de o cultură complexă, a unei naţiuni vechi, autentice, vorbesc despre asta mai mult decât orice referendum iniţiat la această temă. De altfel, şi referendumurile arată că moldovenii împărtăşesc punctul meu de vedere.
— Chiar credeţi că se constituie o nouă URSS şi că primul pas în această direcţie va fi Uniunea Vamală?
— Dumnezeule, dar ce au cu asta de mult descompusele rămăşiţe ale URSS? Uniunea Vamală, de fapt, este singura soluţie care poate salva Moldova, care o poate scoate din izolarea economică şi din colapsul în care se află de mai mulţi ani. Băieţi, asta e cea mai simplă matematică! Hai, răspundeţi-mi. Cine are nevoie de voi în Europa? Ce mărfuri inedite, de care nu are Europa, produceţi voi? Spuneţi-mi, Europa nu are suficient vin franţuzesc, italian sau spaniol? Are din plin. Să fie brânza un deficit în Europa? Lăsaţi-o baltă! Alte produse agroindustriale? Relaxaţi-vă! Berea? Îmi vine să scuip! Cine, în Europa măcinată de criză, are nevoie de concurenţi? Cine va admite produsele voastre pe pieţele europene? Acolo nu ştiu ce să facă în continuare cu produsele lor, nu ştiu unde să le comercializeze. Dar piaţa Rusiei, de 140 de milioane, ar putea înghiţi, fără a se îneca, toate produsele voastre, până la ultimul kilogram sau litru.
{…} Luaţi un calculator şi faceţi un simplu calcul. Orice oponent al Uniunii Vamale este un duşman de moarte al Moldovei. {…} Asta nici nu e politică. E o simplă aritmetică.
— Ce credeţi despre vama transnistreană, despre problema transnistreană în ansamblu? Cum, în opinia dvs., ar putea fi soluţionat acest conflict?
— Nu sunt prea competent în această problemă. Acum reprezentant special al preşedintelui Federaţiei Ruse în Transnistria este Dmitri Rogozin. El este deschis oricăror subiecte. Chiar are pagină pe FB, scrie pe Twitter. În genere, este interactiv. Sunt sigur că ar răspunde la această întrebare mult mai competent decât mine.
— În ce relaţii sunteţi cu Grigore Karamalak?
— Dar în ce fel de relaţii sunteţi voi cu Keira Knightley? Eu niciodată în viaţă nu l-am văzut în ochi pe Karamalak. Eu pot să nu fiu la curent, dar mi se pare că, chiar dacă literatura şi dramaturgia au tangenţe cu acest personaj, aceste afinităţi sunt periferice. Şi slavă Domnului.
— Dacă vi s-ar propune o funcţie importantă în R. Moldova, ce funcţie anume v-ar interesa?
— Cea de preşedinte. Dacă ar fi aşa, în cel mult jumătate de an niciun moldovean nu ar mai intenţiona să plece din Moldova. Nici nu ar avea nevoie să plece. Eu ştiu perfect cum poate fi realizat acest lucru. Dacă, însă, ar fi să reieşim din circumstanţe, aş accepta să fiu consilierul preşedintelui. Anume al unui preşedinte apt să ia decizii şi să poarte răspundere bărbătească pentru ele, dar nu responsabilitatea unei păpuşi de buzunar {…}.
— Ce mesaj aţi transmite Guvernului R. Moldova?
— Băieţi, niciodată nu veţi reuşi să certaţi la modul serios poporul rus şi cel moldovenesc. Nu demult, în Ucraina vecină era un băiat, pe nume Iuşcenko. Şi unde-i acum acest Iuşcenko? Dacă ar fi să ţinem cont de diferenţele dintre temperamentul moldovenilor şi cel al ucrainenilor, pot prognoza că voi veţi termina şi mai rău. Timişoara, 1989. Pe voi nimeni şi niciodată nu vă va compătimi. Mulţumesc pentru atenţie.
