Deşi carul negocierilor s-a urnit din loc şi pare să meargă într-o direcţie corectă, unele lucruri nu pot să nu ne îngrijoreze. E vorba despre modul nervos, iritant, duşmănos în care foştii parteneri din cadrul AIE comunică unii cu alţii. Sau, mai bine zis, nu comunică. Teamă mi-e că, chiar dacă se va forma, AIE 2 nu va rezista mult, dacă Filat, Lupu şi Ghimpu nu vor trage o linie şi nu-şi vor lăsa în trecut toate frustrările şi resentimentele care, în mod paradoxal, sunt mai puternice după alegeri decât erau înainte, când diferenţa de mandate era neînsemnată.
Faptul că unul dintre ei s-a „îmbogăţit” brusc şi a considerat că nu mai este cazul să răspundă la telefoanele colegilor a trezit supărările vechi şi a provocat exponenţial altele noi. Explicaţia: Filat le-a luat voturile care le „aparţinea” lor. După „tradiţie”, „cel ungurean şi cel vrâncean” se uniră împotriva celui „mai ortoman”. Şi, „fireşte”, mai furios, mai pornit, mai recalcitrant, mai refractar, mai critic faţă de liderul PLDM este Mihai Ghimpu care a obţinut cele mai puţine voturi şi nu are curajul să-şi recunoască propriul eşec.
Idealul şi realitatea
S-a mai spus: nu din cauza că Ghimpu a spus adevărul a pierdut PL o parte din alegători. Pe unionişti, fiind în majoritatea lor cultivaţi, nu adevărul putea să-i sperie. Liderul PL i-a dezamăgit prin ţinuta şi comportamentul cam frivol, care friza uneori vulgaritatea (de exemplu, episodul discoteca), prin improvizaţii şi lipsă clară de strategie (de exemplu, episodul 9 mai, 28 iunie). Unui politician care nu se gândeşte decât la efecte imediate, care nu calculează consecinţele acţiunilor sale, riscând să piardă în mod uşuratic puterea obţinută prin jertfa tinerilor, nu i se poate încredinţa soarta. S-o spunem pe şleau: mobilizarea fără precedent a electoratului rusofil s-a produs din cauza lui Ghimpu care, într-un context politic instabil, incert, în plină campanie electorală, a emis un decret corect din punct de vedere istoric, dar discutabil din punct de vedere al strategiei electorale, care i-a neliniştit pe cei terorizaţi de ideea revenirii comuniştilor la putere.
Putem admira şi aprecia curajul politicianului Mihai Ghimpu care, în numele unui ideal, a făcut abstracţie de interesul electoral al AIE, nu a ţinut cont de anumite realităţi, dar, în acest caz, de ce să se plângă că nu a obţinut voturile scontate? Opt ani de guvernare comunistă trebuie să ne fi învăţat că e mult mai bine să avem o putere care nu spune totul decât una prosovietică, agresivă, românofobă. Dacă s-a putut „aştepta” 70 de ani, nu se mai putea aştepta încă cinci luni? Ghimpu a pierdut competiţia cu Filat care, fără să nege adevărurile spuse de Ghimpu, contribuind la scoaterea sârmei ghimpate de pe Prut, a avut un comportament mai sobru, mai inteligent.
Liderul PLDM nu este, cu siguranţă, uşă de biserică, dar nici liderul PL nu este şi nu are de ce să se autovictimizeze. Altfel, la viitoarele alegeri anticipate, pentru care lucrează atât de mult, va avea soarta lui Urechean.
Meritele lui Filat
Dacă dl Ghimpu ţine mult, după cum declară la interesul naţional, trebuie să înceteze războiul cu Filat şi să încerce să-i vadă nu numai defectele, dar şi meritele pe care acesta le are cu siguranţă. De la 1990 încoace, PLDM este primul partid democratic, proeuropean, care a acumulat aproape 30 la sută din voturi. Şi asta fără să fie antiromânesc, fără să mizeze pe românofobie sau rusofobie. Aşa că, după ce am vorbit despre „fenomenul Chirtoacă”, în 2007, putem vorbi acum despre „fenomenul Filat”, al cărui potenţial este în creştere. Liderul PLDM are toate şansele să devină lider naţional, dacă va studia „cartea bunelor maniere” a unui politician european şi va încerca să se comporte ca lider naţional, adică să-i apropie, nu să-i îndepărteze pe viitorii parteneri de alianţă. Cu cât mai armonioase vor fi relaţiile în cadrul unei eventuale alianţe, cu atât mai mare va fi câştigul electoral al liderului PLDM. Luptând împotriva lui Ghimpu şi Lupu, el va lupta împotriva sa. Meschinăriile, micile ticăloşenii pe care le pune la cale, pe ascuns, staful PLDM, cu voia sau fără voia lui Filat, înveninează atmosfera şi nu folosesc nici partidului şi nici societăţii.
Indulgenţa faţă de Voronin
Acelaşi lucru i se poate recomanda şi lui Lupu care se manifestă mai indulgent faţă de Voronin decât faţă de Filat care i-a făcut mult mai puţin rău. Lupu a pus toate tunurile pe Filat, fiindcă vede în el cel mai mare concurent. Ceea ce e adevărat, dar e o mare greşeală să creadă că îl poate învinge pe terenul acestuia, adică îi poate lua alegătorii. Şansa lui Lupu e că, spre deosebire de Ghimpu, poate apela la electoratul de stânga, mai numeros decât cel de dreapta, pe care, cel puţin deocamdată, îl „stăpâneşte” PCRM. Acolo trebuie să dea lupta liderul PD care însă crează impresia că imită politica comuniştilor în loc să le propună alegătorilor o alternativă mai atractivă. Îmbrăţişarea cu comuniştii îi va fi fatală. Dacă va avea curajul să lupte cu PCRM, PD poate deveni al doilea mare partid în RM, dacă nu – îşi va consuma energia în rolul de bufer între stânga şi dreapta.
Atenţie la arbitri
Trăgând linia, Lupu şi Ghimpu trebuie să recunoască faptul că oferta de partajare 44%–31%–25% este cât se poate de „generoasă”, că e un semnal de împăcare. Şi să înceteze „războiul”. Mai cu seamă PL, ai cărui reprezentanţi în guvern, cu mici excepţii, nu au prea strălucit, nu ar trebui să fie excesiv de pretenţios. Orgoliul nu înlocuieşte profesionismul, iar şantajul nu poate înlocui modestul capital electoral. Atenţie la arbitri care văd şi pun note. Aceştia sunt alegătorii.
Sursa: Jurnal.md
