Viceprim-ministrul Republicii Moldova, Eugen CARPOV, a avut o întrevedere cu şeful secţiei Moldova, Ucraina, Belarus din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Marii Britanii, dna Anne JARRETT, care a fost însoţită de Ambasadorul Keith SHANNON şi Caroline STEELE, manager de programe în domeniul conflictelor, se arată într-un comunicat al Biroului Reintegrare al Republicii Moldova.
În cadrul discuţiilor, viceprim-ministrul a făcut o prezentare generală a principalelor priorităţi ale Guvernului de la Chişinău de integrare europeană şi reintegrare a ţării, accentuând importanţa ambelor deziderate pentru populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului.
În acest context, Eugen Carpov a relatat oficialilor din Marea Britanie despre ultimele evoluţii în dosarul transnistrean, inclusiv despre realizările atinse pe parcursul anului 2012 şi perspectivele rundelor de negocieri în formatul „5+2”.
Totodată, au fost trecute în revistă şi recentele acţiuni din complexul măsurilor de consolidare a încrederii, evidenţiind importanţa contactelor dintre Chişinău şi Tiraspol, precum şi implicarea partenerilor externi în atingerea unor rezultate palpabile în direcţia reglementării conflictului transnistrean. „Pe parcursul anului 2012, preşedinţia irlandeză a OSCE a făcut posibilă aplicarea unui caracter pragmatic şi consistent negocierilor oficiale în formatul „5+2”. Sperăm că în perioada preşedinţiei în OSCE de către Ucraina vor continua eforturile de intensificare a negocierilor în problema transnistreană”, a menţionat viceprim-ministrul Eugen Carpov.
Vicepremierul Carpov a făcut o evaluare a principalelor arii de interacţiune între cele două maluri, precum şi rolul donatorilor internaţionali în acest proces. Printre subiectele abordate s-au regăsit aspecte legate de libertatea circulaţiei, restabilirea circulaţiei auto pe podul de la Gura Bâcului, proiectele de asistenţă externă ş.a.
În acest context, diplomaţii britanici au apreciat pozitiv reformele întreprinse de Republica Moldova orientate spre integrarea ţării în spaţiul comunitar, accentuând importanţa acestui proces pentru populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului. Totodată, a fost subliniată ponderea pe care o va avea semnarea Acordului de Asociere, Acordului de Liber Schimb Cuprinzător şi Aprofundat şi a procesului de liberalizare a vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova. Astfel, Anne JARRETT a încurajat Guvernul de la Chişinău să rămână consecvent în realizarea prerogativelor de integrare europeană şi reintegrare a ţării.
La finalul întrevederii, viceprim-ministrul Republicii Moldova a mulţumit oaspeţilor pentru interesul manifestat faţă de situaţia la capitolul reglementării transnistrene şi pentru contribuţia Guvernului de la Londra la desfăşurarea într-o dinamică accelerată a obiectivelor prioritare ale Republicii Moldova.