Interviu cu Excelenţa Sa, domnul Daniel Banu, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României la Belgrad
România urmăreşte şi sprijină visul european al ţării vecine şi prietene, Serbia, dar nu face rabat de la o monitorizare atentă a respectării drepturilor minorităţii româneşti din această ţară, în accepţiunea valorilor europene în materie de minorităţi naţionale. Ambasadorul României la Belgrad explică pe larg situaţia.
Reporter: Domnule ambasador, comunitatea românească din Serbia trece printr-o perioadă destul de dificilă şi după cum ştiţi este puternic grevată de disensiunile dintre lideri şi dintre organizaţii, dar şi de ciocnirea inevitabilă cu distructivul concept: o etnie – trei minorităţi (români, vlahi şi români/vlahi). Cum se poziţionează Ambasada faţă de această situaţie?
Daniel Banu: România, şi implicit Ambasada României la Belgrad, a considerat întotdeauna că referirea la persoanele aparţinând minorităţii naţionale române din Serbia cuprinde toţi cetăţenii acestei ţări care îşi asumă spiritualitatea românească şi legăturile culturale, religioase şi de limbă cu România, indiferent de regiunea în care locuiesc sau de denumirea sub care sunt cunoscuţi – români sau „vlahi”.
Trebuie spus foarte clar că românii din Serbia, inclusiv românii-vlahi din Valea Timocului sunt cetățeni ai Serbiei. Prin politica sa faţă de comunităţile de români din vecinătate, România îi încurajează pe etnicii români să fie cetăţeni fideli şi loiali statelor în care trăiesc și să fie un factor de stabilitate și prosperitate al acestora.
Pe de altă parte însă, identitatea naţională istorică desemnată prin termenul ”vlah” nu aparţine doar românilor-vlahilor din Serbia, respectiv Văii Timocului, ci tuturor românilor din spaţiul balcanic, până la Marea Neagră. Să nu uităm că înainte de 1940, chiar sârbii denumeau Ţara Românească drept Vlașka, iar populaţia de pe acest teritoriu – ”vlahă”.
Chiar şi în ziua de astăzi, anumite biserici slave folosesc pentru adresarea către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române termenul de vlah, numindu-l ”vlașki patriah Daniel”, cum este, de exemplu, cazul Cehiei.
În consecinţă, termenul de ”vlah” nu poate fi atribuit unei etnii distincte de cea română, deoarece acesta face parte din însăşi identitatea naţională a românilor şi a României. Nu există nici un acord, ştiinţific sau de altă natură, care să stabilească dacă românii dintre Carpaţi şi Dunăre sunt „diferiţi” faţă de ceilalţi români sau sunt „români deosebiţi de vlahii din Serbia”.
Rep: Oficializarea rezultatelor recensământului scoate la iveală o adevărată dramă a românilor din Serbia, scăderea la jumătate a românilor şi o scădere considerabilă a numărului de vlahi, dar persistenţa suficientă a populaţiei vlahe. Va fi asta o problemă pentru România în efortul a apărare a valorilor identitare româneşti de aici?
D.B.: Într-adevăr, rezultatele recensământului populaţiei din Serbia au reliefat o scădere importantă a numărului de etnici români, situaţie cauzată de mai mulţi factori, printre care pot aminti tendinţa generală de descreştere demografică, migraţia în alte ţări în căutarea unor condiţii de trai mai bune, poate şi o anumită indiferenţă faţă de declararea apartenenţei etnice.
Cu toate acestea, fără a lua neapărat în calcul rezultatele recensământului populaţiei, România îşi doreşte ca toţi cetăţenii sârbi care îşi asumă identitatea română, indiferent de regiunea în care locuiesc şi etnonimul sub care sunt cunoscuţi, să se poată bucura de drepturile la educaţie, serviciu religios în limba maternă, acces la mass-media, reprezentare în forurile politice locale şi naţionale. Acestea sunt drepturi fireşti, care se circumscriu ansamblului de valori europene comune, fiind drepturi fundamentale (consacrate în cazul UE sub denumirea de criterii politice de la Copenhaga) pentru orice stat care doreşte să intre în familia europeană.
Rep.: Ce părere aveţi despre încercările repetate de implementare a limbii vlahe şi a acelui alfabet vlah în viaţa comunităţii, încercări susţinute atât de CNMV, cât şi de un grup de ideologi ai acestui organism?
Protocolul semnat la 1 martie 2012, de către Reprezentanţii Permanenţi ai României şi Serbiei la UE, reprezintă primul document al Comisiei Mixte româno-sârbe care tratează pe fond problematica minorităţii române din Serbia, respectiv a minorităţii sârbe din România. Protocolul conţine o serie de angajamente concrete în vederea protejării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. Aceste angajamente variază de la reprezentarea parlamentară a minorităţilor naţionale, la autorizaţiile de construire a unor biserici sau asigurare a dreptului la educaţie în limba maternă.
Poziţia părţii române, aşa cum este reflectată şi în textul Protocolului, este aceea că divizarea între români şi „vlahi”, practicată în Serbia, este artificială şi nejustificată, neexistând nicio bază ştiinţifică sau dovezi care să susţină această distincţie, nici chiar la nivelul denumirii utilizate: „vlah” desemnează, pentru popoarele slave, persoanele de origine română.
Protocolul din martie 2012 include o menţiune clară şi expresă privind dreptul de liberă asumare a identităţii naţionale. Din această perspectivă, orice proces de standardizare artificială a limbii „vlahe” în Serbia afectează dreptul la liberă asumare a identităţii minoritare culturale, inclusiv lingvistice, a românilor care trăiesc în Valea Timocului.
În plus, chiar şi în Raportul privind situaţia minorităţilor naţionale din Voivodina şi a minorităţii naţionale române din Serbia, întocmit în februarie 2008 de către raportorul Comisiei pentru Afaceri Juridice şi Drepturile Omului din cadrul Consiliului Europei, Jurgen Herrmann, se specifică în mod clar că „vlahii sunt un grup etnic prezent în Serbia şi statele învecinate, înrudit cultural şi lingvistic cu românii”.
Guvernul român acordă o atenţie deosebită situaţiei minorităţii româneşti de pe întreg teritoriul Serbiei, în general, şi a românilor din Valea Timocului, în special, fiind pe deplin conştient de dificultăţile cu care se confruntă aceştia. În ceea ne priveşte, vom continua demersurile pentru ca să nu mai existe standarde diferite între românii din Valea Timocului şi cei din Voivodina.
Rep.: Vedeţi posibilă o unificare a conceptelor şi a organizaţiilor româneşti, în aşa măsură încât să poată ataca alegerile pentru viitorul consiliu al minorităţii?
D.B.: Ambasada României la Belgrad, precum şi oficialii români, până la cel mai înalt nivel, au transmis în repetate rânduri reprezentanţilor minorităţii naţionale române mesaje de unitate şi colaborare, de depăşire a animozităţilor de grup sau personale, în vederea identificării celor mai bune soluţii pentru realizarea propriilor deziderate. Sper că aceste mesaje au fost recepţionate în mod corect de etnicii români şi vor demara o colaborare concretă între organizaţiile româneşti, pentru păstrarea şi promovarea identităţii naţionale şi a valorilor culturale şi spirituale româneşti în Serbia.
Alegerile pentru Consiliile Minorităţilor Naţionale reprezintă un proces intern al acestora, etnicii români şi organizaţiile pe care le reprezintă urmând a se organiza, în conformitate cu prevederile legale în acest domeniu, pentru participarea la procesul electoral. Aşa cum este şi firesc, etnicii români sunt singurii în măsură să decidă cu privire la cei care îi vor reprezenta în relaţia cu autorităţile sârbe şi care vor deţine un rol major în coordonarea şi chiar finanţarea activităţilor pe linia păstrării limbii materne, educaţiei, mass-media şi serviciului religios în limba română.
Rep.: Ce ne puteţi spune despre perspectivele de introducere a limbii române în şcolile din Valea Timocului, plecând de la oportunitatea oferită în acest sens de autorităţile sârbe?
D.B.: România îşi doreşte ca toţi cetăţenii Serbiei care îşi asumă identitatea română, indiferent de regiunea în care locuiesc, să se poată bucura de drepturile specifice la educaţie, serviciu religios în limba maternă, acces la mass-media, reprezentare în forurile politice locale şi naţionale.
Partea sârbă s-a angajat în urma discuţiilor purtate atât la nivel bilateral, cât şi în format internaţional să introducă în 2013 clase cu predare în limba română în şcolile din Serbia de răsărit. Ambasada României la Belgrad va continua să observe disponibilitatea autorităţilor sârbe în acest domeniu şi să se implice activ în cadrul acestui proces, pentru facilitarea dialogului organizaţiilor româneşti cu autorităţile sârbe responsabile în vederea introducerii educaţiei în limba maternă în Serbia de nord-est, în strictă şi deplină conformitate cu prevederile legale interne din Serbia.
În continuare, este necesară o mobilizare a liderilor românilor timoceni, în scopul realizării tuturor demersurilor necesare din punct de vedere al legislaţiei sârbe în domeniu. În acest sens, vreau să salut recenta înfiinţare a Asociaţiei de Părinţi care promovează ideea educaţiei în limba română, condusă de către doamna Iasmina Glisici.
Rep.: Remarcaţi vreo schimbare de atitudine faţă de ideea europeană, din partea Serbiei şi a instituţiilor statului?
D.B.: România a fost şi este un susţinător ferm al integrării Republicii Serbia în Uniunea Europeană. Criteriile care au fost stabilite pentru avansarea Serbiei în acest dosar, îndeosebi pentru obţinerea datei deschiderii negocierilor de aderare a Serbiei la UE, sunt foarte clare. Este vorba, în primul rând, despre înregistrarea de progrese tangibile în dialogul Belgrad-Pristina, şi, secvenţial, în implementarea acordurilor realizate între cele două părţi.
Un al doilea obiectiv important este procesul de reformă internă din Serbia, în special în domeniul statului de drept, cu obiective care privesc lupta împotriva corupţiei, asigurarea libertăţii presei, a drepturilor minorităţilor naţionale, etc. De asemenea, la fel de importantă rămâne reforma justiţiei din Serbia. În ceea ce priveşte criteriile economice, Serbia se confruntă, similar cu unele state europene, cu dificultăţi de ordin economic şi financiar, iar măsurile necesare vizează consolidarea disciplinei bugetare şi asigurarea stabilităţii sale macroeconomice.
Pe de altă parte, mesajele venite de la Bruxelles sunt în sensul că instituţiile europene vor sprijini Serbia în planul integrării sale europene şi vor asigura întregul suport politic, financiar şi tehnic necesar. În ceea ce priveşte abordarea Serbiei faţă de această tematică, Concluziile Consiliului European din decembrie 2012 menţionează că Belgradul a înregistrat progrese pe traseul său european, dar că mai sunt necesare, în continuare, măsuri de reformă în domeniul consolidării democraţiei şi a statului de drept, în justiţie şi economie, precum şi progrese în materia drepturilor omului şi a protecţiei minorităţilor naţionale. În privinţa recomandării cu privire la începerea negocierilor de aderare a Serbiei la UE, Comisia Europeană va întocmi în perioada următoare un raport cu privire la îndeplinirea, de către Serbia, a tuturor aceste criterii, în special prioritatea-cheie legată de evoluţiile în dosarul Kosovo. Prin urmare, ne exprimăm încrederea că Serbia va continua să realizeze progrese atât în normalizarea dialogului dintre Belgrad şi Priştina, cât şi în procesul său de reformă internă.
Rep.: Ştiu că faceţi eforturi mari pentru consolidarea unor relaţii economice bilaterale româno-sârbe, în interesul sprijinirii comunităţii româneşti şi din această perspectivă, iar aici apreciez participarea la înfiinţarea Forumului de Afaceri Româno – Sârb de la Veliko Gradişte. Există speranţele unei concretizări a situaţiei, în sensul creării de locuri de muncă, de schimburi comerciale şi de dezvoltare a relaţiilor bilaterale?
D.B.: Relația dintre România și Serbia în plan economic a fost întotdeauna specială, în principal datorită potenţialului existent şi încă neutilizat suficient între economiile celor două state, ţinând cont de complementaritatea acestora. Acest aspect ne-a permis în 2012, în pofida crizei economice mondiale şi a vicisitudinilor naturale, să menţinem la un nivel semnificativ volumul schimburilor bilaterale. La 30 noiembrie 2012, acesta s-a cifrat la 1,15 miliarde USD (foarte aproape de nivelul celor 1,3 miliarde USD înregistrate în 2011), Serbia fiind, din această perspectivă, cel mai important partener comercial al României din zona Balcanilor de Vest.
Această situaţie ne obligă să acordăm o atenţie deosebită procesului de identificare de noi oportunităţi de afaceri sau de posibilităţi de nişă în planul interacţiunii bilaterale de care pot beneficia agenţii economici din ambele state. Bineînţeles, înfiinţarea Clubului de Afaceri româno-sârb (noiembrie 2012) a fost un factor favorizant în acest sens, care a contribuit şi va facilita în continuare procesul de consolidare a relațiilor noastre economice. Clubul reprezintă o materializare a dorinţei oamenilor de afaceri din cele două state de a-şi dezvolta cooperarea într-un cadru instituţionalizat.
Evaluările noastre ne-au arătat că cele mai facile modalităţi de intensificare a cooperării economice bilaterale sunt reprezentate de înființarea de unităţi mixte de producţie pe teritoriul Serbiei, care să poată să-şi exporte produsele pe terţe pieţe cu care Serbia are acorduri de comerț liber. Desigur, în sens mai larg, toate aceste posibilităţi de cooperare care ne leagă şi pe care le-am dezvoltat în timp au menirea să creeze inclusiv noi locuri de muncă, dacă e să răspund la întrebarea Dvs., atât în România, cât şi în Serbia, iar interesul din această perspectivă este unul reciproc.
Atunci când vorbim despre cooperarea româno-sârbă în domeniul economic nu pot să nu menţionez două aspecte importante: primul este legat de proiectele noastre tradiționale de conlucrare, de exemplu cele în domeniul energetic (Porțile de Fier). Printr-un efort conjugat, România şi Serbia au realizat și exploatează în comun acest obiectiv de importanță majoră atât pentru sistemele hidroenergetice cât și pentru buna desfășurare a navigației pe Dunăre; al doilea aspect priveşte, nemijlocit, cooperarea dintre comunităţile locale din cele două state, în cadrul diferitelor proiecte tranfrontaliere sau regionale, care sunt finanţate din fonduri europene. Are loc în momentul de faţă o intensificare a interacţiunii noastre pe această componentă. Aş sublinia din această perspectivă şi potenţialul pe care etnicii români din Serbia, precum şi minoritarii sârbi din România l-au reprezentat pentru aprofundarea relaţiilor economice. Reiterez, în mod deosebit, interesul manifestat de către diferiţi parteneri sârbi în desfăşurarea de proiecte, în vederea finanţării, în cadrul Strategiei UE pentru regiunea Dunării.
Rep.: Cum vedeţi evoluţia situaţiei comunităţii româneşti în perspectiva, să zicem, a următorilor 5 – 6 ani?
D.B.: Este dificil de elaborat o asemenea prognoză în acest moment. Îmi doresc însă ca în această perioadă să fie înregistrate evoluţii pozitive în planul asigurării drepturilor etnicilor români din Serbia, în conformitate cu angajamentele bilaterale pe care partea sârbă şi le-a asumat în domeniul protecţiei minorităţii naţionale române, precum şi cu legislaţia internaţională pe această linie. Mai mult, în planul parcursului său european, Serbia trebuie să acţioneze în vederea respectării criteriilor politice de la Copenhaga, obligatorii pentru orice stat care doreşte să adere la Uniunea Europeană.
Aş dori să remarc faptul că autorităţile sârbe au început să abordeze (inclusiv la nivelul prim-ministrului şi al ministrului educaţiei) problema introducerii educaţiei şi a informării în limba română în Serbia de răsărit. Din păcate, există încă un impas în ceea ce priveşte asigurarea serviciului religios în limba maternă pentru românii din această regiune. Pentru România, rezolvarea acestei probleme, direct, între cele două biserici ortodoxe, română şi sârbă, rămâne soluţia ideală şi dezirabilă, pe care o încurajăm constant. Pe de altă parte, să nu uităm faptul că exercitarea dreptului la religie în limba maternă şi în lăcaşuri de cult proprii constituie un element care într-o Europă modernă ţine de sfera drepturilor fundamentale, aspect reglementat printr-o serie de acorduri internaţionale, documente la care atât România, cât şi Serbia sunt părţi.
În opinia noastră, trebuie să existe egalitate de tratament şi reciprocitate în acest domeniu, pe întregul teritoriu al Serbiei, aşa cum Episcopia Ortodoxă Sârbă din România are posibilitatea legală de a acţiona pe întreg teritoriul României. Ca urmare, aşteptările noastre sunt cunoscute şi sperăm ca discuţiile consistente pe acest subiect să producă rezultate concrete.
Rep.: Ce va aduce nou ministerul special creat pentru românii de pretutindeni, de Guvernul de la Bucureşti?
D.B.: Odată cu formarea noului guvern, Ministerul Afacerilor Externe a primit în structura sa fostul Departament al Românilor de Pretutindeni, condus de către un ministru delegat, domnul Cristian David, care este responsabil direct de problematica românilor din afara graniţelor. După anii 2000, România a cunoscut un amplu fenomen de migraţie a forţei de muncă în statele membre UE, în acest fel creându-se comunităţi semnificative de români, în special în Italia şi Spania. Faţă de această nouă situaţie, dar şi de amplificarea sensibilităţilor privind afirmarea identitară în comunităţile tradiţionale, Guvernul României şi-a adaptat acţiunea politică prin crearea acestui departament, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Este un argument în favoarea unei abordări integrate, o chestiune legată de aplicarea de politici, strategii şi viziuni pe care MAE român le promovează în mod tradiţional, cu acţiuni şi cu proiecte legate de prezervarea identităţi româneşti, dacă ne referim strict la românii din jurul frontierei. Prin această abordare instituţională integrată, consider că a fost realizat un progres care, în curând, îşi va arăta efectele pozitive în planul îmbunătăţirii situaţiei românilor de pretutindeni. În al doilea rând, vă asigur că problemele românilor din jurul României rămân o prioritate pentru acţiunile politico-diplomatice, întrucât toate dosarele bilaterale cu vecinii României au în centrul atenţiei acest subiect, abordat din perspectiva asigurării liberului acces la educaţie şi informare în limba maternă sau a exerciţiului libertăţii religioase în limba română.
Rep.: Am auzit adeseori doleanţe ale românilor din Valea Timocului legate de înfiinţarea unor institute culturale române în diverse zone fierbinţi. Cum poate sprijini Ambasada aceste eforturi?
D.B.: Din datele pe care le deţin, în prezent există discuţii avansate cu privire la identificarea posibilităţilor de deschidere a unei filiale a Institutului Cultural Român în Serbia, acţiune care, odată concretizată, va sprijini şi facilita derularea de acţiuni culturale şi ştiinţifice pe linia promovării identităţii naţionale, a tradiţiilor şi spiritualităţii româneşti la nivelul minorităţii naţionale române din Serbia. Pe de altă parte, trebuie să fim conştienţi de faptul că, în actualul context economic, România nu beneficiază de fonduri suficiente destinate achiziţionării sau construcţiei de clădiri în care să funcţioneze centre culturale independente, în Serbia de răsărit sau Voivodina.
De asemenea, din informaţiile primite, Institutul Cultural al Românilor din Voivodina va intra foarte curând în posesia unei clădiri la Zrenjanin. Această instituţie, în opinia mea, poate sprijini, în măsura posibilităţilor, inclusiv activităţile culturale şi ştiinţifice ale românilor timoceni.
Rep.: Referitor la trezirea conştiinţei naţionale şi păstrarea identităţii, unde credeţi că ar mai trebui investite fonduri din România, în următoarea perioadă? Care ar fi chestiunile cele mai sensibile?
D.B.: România sprijină activităţile de păstrare şi promovare a identităţii naţionale, a culturii şi valorilor tradiţionale şi spirituale româneşti în Serbia, prin finanţarea proiectelor depuse de către organizaţiile etnicilor români, pentru derularea de diverse evenimente pe această linie. De asemenea, ţara noastră va continua procesul de acordare de burse de studii în România pentru etnicii români din Serbia, numărul acestora fiind chiar sporit din anul şcolar viitor.
Printre tipurile de acţiuni pe care Ambasada şi Departamentul pentru Românii de Pretutindeni le-au susţinut în mod prioritar se numără organizarea de tabere de creaţie, în România şi în străinătate, cu participarea unor artişti români de pretutindeni; iniţierea, în România şi în străinătate, de cursuri de excelenţă pentru artiştii comunităţilor româneşti; derularea de concursuri şi premierea unor creaţii ale artiştilor români de peste hotare; promovarea creaţiilor premiate; organizarea de conferinţe, seminarii, simpozioane, manifestaţii culturale, expoziţii, spectacole ş.a., în scopul promovării limbii, culturii şi civilizaţiei române; organizarea de concerte în ţară şi în străinătate, cu participarea unor solişti români sau de origine română. Aş sublinia, în mod deosebit, Forumul Românilor de Pretutindeni, unde participarea etnicilor români din Serbia este deja tradiţională.
Pe de altă parte însă, o mare responsabilitate revine şi liderilor organizaţiilor româneşti din Serbia, care trebuie să-şi prioritizeze activităţile, canalizându-şi eforturile spre acele domenii pe care le consideră deficitare în planul menţinerii identităţii naţionale române şi pe linia cărora trebuie să solicite sprijinul financiar al României.
Rep.: Există premisele unei apropieri între românii din Vojvodina şi cei din Timoc şi care ar fi soluţia pentru realizarea acestui deziderat?
D.B.: În prezent, există premise reale pentru apropierea şi colaborarea între românii din Voivodina şi cei din Serbia de răsărit, o dovadă concludentă fiind discuţiile constructive pe această temă derulate între reprezentanţii acestora, organizarea de manifestări comune (precum festivalul de folclor „Joc Românesc” de la Jitcoviţa), participarea comună la diverse evenimente desfăşurate în cele două regiuni, implicarea Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române, precum şi a Casei de Presă şi Editură „Libertatea” în situaţia românilor timoceni, etc.
Pe această linie, doresc să subliniez importanţa unităţii, a dialogului şi colaborării între formaţiunile româneşti de pe întreg teritoriul Serbiei, fiindcă doar uniţi etnicii români pot reprezenta un factor de coagulare a acţiunilor pentru păstrarea şi promovarea limbii române, a culturii, a procesului de învăţământ, comunicării şi afirmării Bisericii Ortodoxe Române în Serbia.
Interviu realizat de Romeo Crîşmaru
